Reclamă

Doi tineri, de 18, respectiv 19 ani, au omorât în data de 9 Octombrie 2017 o tânără, în propria locuință din Cerda, sub ochii fetiței femeii, de doar 11 luni.

Potrivit rotalianul.com, judecătorii de la Tribunalul din Termini Imerese, Sicilia, au decis ca ucigașii să rămână în spatele gratiilor pe viață.

Cei doi sunt verișorii soțului femeii

În acea dimineață de Octombrie, aceștia i-au făcut o vizită tinerei cu scopul de a fura banii aflați în casă, victima fiind atunci doar în prezența celei mici, în timp ce soțul ei se afla pe câmp, la muncă.

Tânăra mamă a surprins pe unul dintre ei căutând în dormitor după bani, izbucnind apoi o ceartă ce a condus spre sugrumarea acesteia, în timp ce fetița plângea în pătuț.

Alertați de plânsul copilei, vecinii au bătut la ușa româncei. Tot ei l-au sunat pe soțul aflat la muncă pe-un câmp din apropiere de Cerda și, de asemenea, au chemat carabinierii.

Probe ADN au fost ulterior descoperite sub unghiile victimei, aparținând unuia dintre făptași. Acesta a recunoscut că el o ucisese, strângând-o de gât cu toată forța sa, timp în care celălalt o ținea.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro