Kim Kardashian este recunoscută peste hotare pentru opulența de care dă dovadă de fiecare dată. În preajmă sărbătorilor de iarnă, nimeni nu mai este ca ea. Iar pentru a le demonstra tuturor că este la înălțime, anul acesta a scos un as din mânecă.
Kim Kardashian pare că o duce foarte bine după divorțul de Kanye West. Recent, s-a stabilit oficial divorțul dintre cei doi, iar rapperul este bun de plată. Cu încă o reușită în palmaresul ei, miliardara are numai motive de bucurie. Și pare că sărbătorește încontinuu, iar cele mai recente postări din social media demonstrează asta mai mult ca niciodată.
Așa cum era de așteptat, familia Kardashian a împodobit demult bradul. Sau brazii, cum este cazul lui Kim. Miliardara a decorat casa cu mai mulți brazi și a mers pe minimalism anul acesta. Diva s-a rezumat doar la luminițe colorate, dar asta nu e totul. Cireașa de pe tort abia acum urmează.
Pentru Kim, banii nu sunt o problemă
Kim Kardashian a decis ca familia ei să intre în spiritul de sărbătoare mult mai repede, așa că a angajat un pianist. În fiecare dimineață, acesta vine și cântă câteva minute până se trezesc toți copiii divei. Este pentru prima dată când face asta, așa că au fost nelipsite și criticile.
Mulți s-au grăbit să o acuze că aruncă cu banii pe fereastră și că ar putea face ceva mult mai util cu ei. Însă, diva nu se stresează. Nu este pentru prima dată când încasează astfel de vorbe, așa că este obișnuită. În plus, atât timp cât copiii ei sunt fericiți, nimic nu mai contează.
Marele internet este cu ochii pe ea să vadă ce cadouri le va face micuților anul acesta. Problema cea mai mare va în cazul lui North care, încet-încet se transformă în copia mai mică a tatălui ei, Kanye.