Reclamă

Apa este simbolul vieții, al purității, al naturii. Numeroși oameni experimentează în vis diferite contexte legate de apă. Cei mai mulți se tem de acestea, având convingerea că ar fi de fapt profetice. Nu orice vis în care îți apare apa are această conotație.

Dacă te visezi în apă tulbure, ești avertizat de un moment greu care te așteaptă în viitor?

Dacă te visezi în mijlocul unei ape tulburi este cu siguranță un semn rău. Din cele mai vechi timpuri, oameni asociau aceste „apariții” din timpul somnului cu ceea ce urmau să experimenteze în viitorul foarte apropiat. De pildă, în tradiția chineză, visul despre apă este unul premonitoriu. Pentru a curăți ceea ce acesta ar urma să aducă, unii chinezi superstițioși apelează la tot felul de acțiuni prin care să anuleze efectul visului. Unul dintre acestea este să se purifice în fiecare dimineață cu apa în care au lăsat peste noapte câteva frunze de mentă sau ne busuioc.

Conform dicționarului de vise, dacă te visezi în mijlocul apei tulburi de așteaptă încercări grele pe parcursul zilelor următoare. Acestea pot fi legate de latura financiară, sentimentală sau chiar de colectivul de la locul de muncă.

Visul legat de apa tulbure, dar curgătoare

Dacă îți apare în vis apa tulbure însă curgătoare, este semn că vei depăși cu succes toate momentele grele. Semnul apei curgătoare semnifică puterea binelui de a triumfa în fața lucrurilor negative.

Ce spune biserica despre interpretarea viselor

A devenit o adevărată modă a vremurilor a interpreta visele. Unii oameni chiar apelează la sfatul unui așa numit „medium” sau clarvăzător pentru a afla însemnătatea lor. Acest lucru este însă departe de rânduiala bisericească. Preoții nu încurajează astfel de acțiuni. De altfel, conform învățăturilor bisericii este total greșit să ne preocupăm de ceea ce visăm. Numeroși monahi chiar susțin că multe dintre acestea sunt trimise de diavol pentru a ne tulbura viața.
Deși poate am avut parte de un coșmar, a doua zi trebuie să ne începem ziua cu rugăciune și să continuăm în aceeași notă pe parcursul zilei. Cu siguranță dacă analizăm fiecare vis și ne preocupăm sau chiar speriem de acesta, nu vom face decât să fim mereu tulburați.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro