Ieri, Bogdan de la Ploiești le-a dat fanilor o veste la care nimeni nu se aștepta. Deși lucrurile între el și Cristina Pucean păreau că merg mai bine ca niciodată, ei bine, realitatea este alta. Cei doi au decis să pună punct relației lor personale, dar și profesionale, iar dansatoarea s-a văzut nevoită să dea explicații.
Cristina Pucean a fost mereu sinceră și asumată atunci când a venit vorba de cariera ei, dar și de viața personală. Vedetei nu i-au plăcut niciodată scandalurile, dar, din păcate, a fost implicată în ele fără voința sa. Unul dintre cele mai sonore evenimente din ultima vreme au transformat-o pe vedetă într-o țintă în care au fost aruncate zeci de întrebări.
De nicăieri, Bogdan de la Ploiești a anunțat că va întrerupe orice fel de colaborare cu Cristina Pucean. Evenimentele viitoare pe care le-au planificat împreună se vor desfășura fără prezența dansatoarei. Vestea i-a șocat pe toți, mai ales că nimeni nu se aștepta la asta. Manelistul nu a intrat în prea multe detalii, așa că toată lumea a așteptat și reacția Cristinei.
Cristina Pucean și-a lămurit fanii
Dansatoarea s-a văzut nevoită, din respect pentru fanii ei să lămurească situația. Pe Instagram, vedeta a postat două afișe de la evenimentele viitoare care, din păcate, nu sunt cu Bogdan de la Ploiești. De asemenea, aceasta a clarificat și situația pe care mulți au considerat-o motivul despărțirii.
De câteva zile, pe internet circulă o serie de imagini cu o femeie care seamănă foarte mult cu Cristina Pucean. Pozele sunt urcate pe un site dedicat adulților, iar fanii au crezut că este chiar dansatoarea. Vedeta a precizat că nici nu se pune problema de așa ceva și că nu ea este în acele poze. Se aștepta ca fanii să observa asta, mai ales că diferențele sunt mai mult decât notabile.