Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru formează un cuplu de ceva timp. Cei doi se bucură de povestea de iubire pe care au construit-o și par fericiți împreună. Relația lor este încă una la început și recent a fost supusă testului suprem. Au acceptat să plece împreună în aventura din „America Experss” și acolo și-au testat serios relația. Ce s-a întâmplat între cei doi?
În acest an, „Asia Express” s-a transformat în „America Express”, iar printre curajoșii care au acceptat provocarea s-au numărat și celebru chef și partenera sa. Fanii emisiunii știu că perechile sunt greu încercate în competiție, iar certurile în cuplu sunt la ordinea zile. Același traseu l-au urmat și Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu.
În timpul competiției, din cauza stresului și a adrenalinei, cei doi au avut parte de numeroase conflicte în cuplu. Se pare că aceștia și-au spus relația la testul suprem și au reușit să îl treacă. Deși s-au certat destul de mult, aventura nu i-a unit și le-a solidificat relația.
„În America Express am avut câteva (n.r. conflicte). Asta și pentru că m-am confruntat cu o situație nouă. Eu, în mod normal, nu mă cert. În momentul în care nu-mi convine ceva, tac. Intru într-o tăcere ciudată și, dacă lucrurile degenerează, întorc spatele și plec. Dar în America unde să plec?! Așa că pot spune că a fost extraordinar faptul că a trebuit să stăm împreună și am fost obligați de împrejurări să nu ne certăm atât de tare.
Asta ne-a ajutat, de fapt, să mergem înainte. Eu nu sunt genul de om conflictual, într-o relație nu mă cert niciodată. Stau și mă uit, iar dacă persoana din fața mea bate câmpii, sunt sigur că n-am ce căuta acolo și mă retrag încet, până nu mă mai vede cât de departe sunt.”, a declarat Cătălin Scărlătescu, potrivit viva.ro.
„A fost foarte greu”
Se pare că toată tevatura și toate certurile din „America Express” nu i-au separat pe cei doi, ci i-a făcut să se apropie și mai mult. Aceștia au trebuit să funcționez ca o echipă și au fost forțați de împrejurări să dea repede uitării supărare. Astfel, în cele din urmă au reușit să se armonizeze și să tragă ambii în aceeași direcție.
„A fost foarte greu. Am întâlnit multe probe care ne-au făcut să ne descoperim unul pe celălalt. Eu, personal, mi-am văzut și limitele… Și mi-am dat seama că am crescut pentru că am fost mult mai blândă cu mine. Am înțeles că astea sunt limitele mele și e în regulă. Mă accept și mă iubesc pentru asta.
Am încercat să depășesc aceste limite, uneori am reușit, alteori, nu. Este adevărat, eu și Cătălin am avut ceva dispute. Dar împrejurările acolo sunt de-așa natură și, când ajungi la limitele respective, ai două opțiuni. Fie treci de ele, fie rămâi acolo. Însă per total a fost o experiență extraordinară și ne-a apropiat mult.”, a declarat și Doina Teodoru.