Baba Vanga, pe numele său real Vangelia Pandeva Dimitrova, a trăit în perioada 1911 și 1996. Ea și-a pierdut vederea în copilărie, iar cei care au cunoscut-o spun că pierderea vederii au ajutat-o pe bulgăroaică să își dezvolte și mai mult abilitățile pe care le-a avut.
Ea este cunoscută în toată lumea fiindcă foarte multe profeții ale acesteia s-au adeverit. Adepții femei susțin că Baba Vanga a prevăzut atentatele de la 11 septembrie 2001, Brexitul, alegerea lui Barack Obama și alte evenimente majore din lume.
De unde va începe Al Treilea Război Mondial
Baba Vanga a prevăzut că al Treilea Război Mondial va izbucni din Siria. Precizăm că în această țară are loc un conflict armat. În profețiile sale, bulgăroaica spunea că în secolul al 21-lea, va avea loc un conflict global. La sfârșitul acestui război, pe Terra va fi liniște timp de 1.000 de ani. Baba Vanga spunea că până când Siria nu va dispărea, liniște nu va fi în lume.
Clarvăzătoarea vorbea despre corbi care vor secătui Siria de orice fel de resurse. Până când acești „corbii” nu vor dispărea odată cu Siria, Terra nu poate avea liniște pentru un nou început. Cei care au interpretat profețiile bulgăroaicei consideră că femeia făcea referire la membrii statului islamic.
Baba Vanga, previziuni sumbre pentru 2023
Baba Vanga a făcut previziuni și pentru anii 2022 și 2023. Câteva dintre acestea s-au și dovedit până în prezent. Din nefericire, pentru anul 2023, profețiile clarvăzătoarei sunt destul de îngrijorătoare. Femeia spunea că anul viitor, oameni de știință „dintr-o țară mare”, vor începe să facă teste pe oameni. În urma acestor experimente, sute de mii de oameni vor muri.
În același timp, clarvăzătoarea spune că anul viitor vor avea loc furtuni solare puternice, dar și un război nuclear.