Calendar ortodox, 4 noiembrie 2022. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare. Acesta s-a născut în Bitinia și a trăit în timpul împăratului Leon Isaurul (717-740). Acesta a fost un bun soldat, a salvat viața împărtului, iar mai apoi s-a îndrepta spre calea Domnului, călugărindu-se.
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare și-a găsit calea spre Dumnezeu mai târziu. Acesta a fost un soldat de seamă și a salvat viața împăratului în timpul unei lupte cu bulgarii. Ulterior s-a retras din armată și a decis să pornească pe alt drum. Acesta și-a îndreptat atenția către calea Sfântă și s-a călugărit. Acesta a sălășluit în câteva mânăstiri, iar mai apoi a decis să se retragă în pustiu. După un timp petrecut în pustiu, se stabilește mai întâi în Muntele Conturiului, iar apoi în Muntele Olimp.
Acesta a atras asupra lui invidie, iar un monarh a încercat să îl otrăvească. Un altul i-a dat foc chiliei, iar alt monarh a încercat să îl străpungă cu toiagul. Însă, prin grija lui Dumnezeu, Sfântul a reușit să supraviețuiască de fiecare dată.
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare a fost un luptător pentru cinstirea sfintelor icoane. Împreuna cu patriarhul Metodie și cu împărăteasa Teodora au reușit a restabilit cinstirea sfintelor icoane. Acesta a trecut la cele veșnice în anul 846, în timpul unei rugăciuni, făcându-se nevăzut.
Troparul Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare
„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioanichie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.”
Tot astăzi se face pomenirea:
– Sfântului Cuvios Gheorghe, Noul Mărturisitorul din Drama;
– Sfinților Mucenici Nicandru, episcopul Mirelor și Ermeu, preotul;
– Sfântului Mucenic Porfirie;
– A plângerii prorocului Ieremia pentru Ierusalim și pentru robirea lui;
– Sfântului Împărat Ioan Duca Vatatis.