Reclamă

Un incendiu puternic a izbucnit aseară la o casă aflată pe drumul care leagă Brașovul de Poiană. Flăcările înalte de câțiva metri au cuprins acoperișul vilei. Pompierii au fost anunțați, iar la fața locului au ajuns în cel mai scurt timp 3 autospeciale cu apă și spumă.

Misiune dificilă pentru pompieri

De asemenea, echipele de intervenție au avut nevoie de 2 autoscări pentru a ajunge la nivelul acoperișului unde flăcările erau întețite.

În câteva minute, focul a cuprins și restul clădirii făcând intervenția pompierilor extrem de dificilă.

După câteva zeci de minute de luptă cu flăcările, echipele de intervenție au reușit să diminueze focul. Incendiul a fost însă stins complet după mai bine de două ore.

Sursa: ISU Brasov

Traficul în zonă a fost blocat. Ulterior, circulația a fost reluată pe un singur sens.

Pagubele provocate de incendiu sunt majore, în locuință arzând inclusiv bunurile. Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz pentru a fi identificate cauzele ce au condus la izbucnirea incendiului.

Din fericire în acest caz nu au existat victime.

Incendiul la o vilă în Stupini cu câteva ore înainte

Incendiul de pe Drumul Poienii nu a fost singular în orașul de la poalele Tâmpei în ultimele ore. Acoperișul unei vile din Stupini a fost de asemenea cuprins de flăcări.

Sursa : ISU Brașov

Focul a mistuit o suprafață de peste 100 de mp pătrați. Din nefericire în locuință se afla o femeie de 69 de ani care a fost transportată la spital de urgență. Victima s-a ales cu arsuri pe față, dar și la nivelul membrelor superioare.

Și în acest caz, pompierii au intervenit cu 4 autospeciale dotate cu apă și spumă. Abia după câteva ore de luptă cu flăcările, echipa de intervenția a reușit să încheie misiunea.

Și în acest caz a fost deschisă o anchetă care va stabili cauzele exacte ce au dus la izbucnirea incendiului.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro