Andreea Esca este una dintre cele mai îndrăgite jurnaliste de televiziune din România. Cu o vechime notabilă pe sticlă, vedeta a câștigat simpatia telespectatorilor încă de la prima apariție în urmă cu mai bine de două decenii și jumătate.
Mereu deschisă și pozitivă, totuși atunci când vine vorba de familia ei, Andreea a păstrat mereu doza de confidențialitate. De data aceasta însă a decis să dezvăluie cum își vede de fapt fiica.
Gestul vine după declarațiile iubitului Alexiei Eram
Andreea Esca și-a susținut mereu fiica în toate alegerile pe care aceasta le-a făcut. Atât în ceea ce privește parcursul educațional, cât și cel personal. Jurnalista a fost de acord ca Alexia să urmeze una dintre cele mai prestigioase facultăți de arte din Marea Britanie. De altfel, știrista de la PRO TV i-a fost alături financiar în acest drum.
De altfel, Andreea Esca a fost de acord ca fiica ei să îmbrățișeze meseria de influencer. Astfel, în acest drum i-a fost de mare ajutor colaborarea cu revista pe care mama ei o deține.
În final, vedeta PRO TV-ului a fost la fel de deschisă legat de relația amoroasă a fiicei ei cu Mario Fresh. Încă de acum 5 ani, cei doi nu s-au ferit să apară împreună.
Andreea Esca a avut mereu numai cuvinte de laudă la adresa artistului. Vara trecută însă atunci când a fost întrebată despre partenerul Alexiei, jurnalista a evitat răspunsul.
De altfel, abia acum fanii cuplului au putut face legătura dintre momentul respectiv și declarațiile actuale ale lui Mario Fresh. Acesta a dezvăluit că el și Alexia au fost separați timp de două luni de zile pe parcursul sezonului estival 2022.
Totodată, în cadrul aceluiași interviu, artistul a declarat că fiica Andreei Esca îl iubește mai mult decât ar trebui.
„Eu nu am văzut niciodată o femeie care să iubească atât de mult. Mă iubește mai mult decât ar trebui.”, a mărturisit acesta.
Andreea Esca a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu fiica ei. Alături de imagine, știrista de la PRO a scris și câteva cuvinte de suflet.
„Iubita mea frumoasă, deșteaptă, cu suflet mare și mult bun simț.”, a fost mesajul Andreei pentru influenceriță.
Dincolo de perioadele dificile despre care a vorbit Mario Fresh se pare că iubirea a triumfat în relația lor. Astfel, după atâția ani, cei doi sunt încă împreună.