Reclamă

Bullying-ul este termenul care a devenit mai cunoscut abia în ultimii ani. Din nefericire, încă de dinainte de a se cunoaște cuvântul pompos, acest fenomen a fost o realitate în România.

Prin ce se traduce acest fenomen

Jignirea, umilirea cuiva cu preponderență legată de aspectul fizic și chiar agresiunea sunt fapte care fac parte din sfera bullying-ului. De cele mai multe ori fenomenul se manifestă între copii, adolescenți, tineri.

În ultimii ani, odată cu amploarea rețelelor de socializare inclusiv adulții sunt puși astfel la zid. Deși s-au derulat de-a lungul timpului campanii de conștientizare legate de bullying, fenomenul este încă prezent printre noi la tot pasul.

Cifrele care arată abuzul emoțional

Toate faptele din sfera bullying-ului nu fac altceva decât să abuzeze emoțional persoana pusă într-o astfel de context. Realitatea dură a acestui fenomen este cel mai riguros reperată în școli.

Mai multe analize au scos la iveală că peste 99% dintre elevii din România știu ce este bullying-ul. Totodată, 4 din 5 copii au asistat la abuzul emoțional ala altor colegi fără să ia atitudine.

Dintre copiii care au făcut obiectul sondajelor legate de bullying, peste 43% au fost victimele acestui fenomen.

Mediul online, responsabil într-o mare măsură de această amploare îngrijorătoare

Chiar dacă cele mai multe dintre cazurile de bullying se petrec într-o colectivitate, totuși la baza fenomenului stă internetul susțin unii specialiști.

În mediul online sunt promovate tipologiile perfecțiunii fizice și intelectuale. Mai concret, toată lumea vrea să afișeze în mediul online o imagine lipsită de imperfecțiuni, departe însă de realitate.

Raportându-se la aceste exemple, mai ales adolescenții își formează repere pe care le consideră demne de urmat. Tot ce nu seamănă sau nu are legătură cu acestea va fi „bun” de pus la zis. Astfel, se naște critica și umilirea publică, aspecte care fac parte din spectrul bullying-ului.

Efectele abuzului emoțional sunt unele dezastruoase. Nu puține cazuri de depresii și chiar sinucideri au existat în urma stigmatizării.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro