Reclamă

De mai bine de un an de zile, Daniel Pavel și-a găsit fericirea în brațele iubitei sale. Avocata Ana Maria Pop a reușit să îl prindă în mrejele sale, iar relația celor doi pare să meargă foarte bine. „Domnul Dan” de la Survivor este cât se poate de fericit și are planuri mari de viitor lângă partenera sa.

Deși sunt încă la început de drum, Daniel Pavel și iubita acestuia și-au dus relația la următorul nivel. Între ei lucrurile merg foarte bine, așa că aceștia s-au mutat împreună și sunt foarte fericiți. Mai mult, cei doi deja și-au cunoscut familiile și pare că au făcut o impresie foarte bună. Ana Maria Pop a reușit să îi impresioneze pe apropiații lui Daniel Pavel și se înțelege de minune și cu fiul acestuia.

„I-am cunoscut părinții Anei. Sunt niște oameni minunați. Eu îl mai am doar pe tata. A legat o relație foarte bună cu seniorul, fratele meu, sora mea, băiatul meu, ceea ce a fost important pentru mine. Este foarte bine așa și firea ei, modul în care emană ea bunătatea, asta a plăcut.

Locuim împreună, da. Acest lucru s-a întâmplat imediat după ce am venit de la Survivor. Nu mai avea rost să stăm separat. Pentru timpul în care trăim, la scara vieții, pare puțin un an de când suntem împreună. Dar pentru noi este bine. Suntem și într-o etapă a vieții noastre în care atât eu, cât și ea nu ne mai mințim unul pe altul.”, a declarat Daniel Pavel, potrivit click.ro.

„Domnul Dan” de la Survior, planuri mari de viitor alături de iubită! Daniel Pavel a dat din casă și a spus tot
Social media

Daniel Pavel, planuri de nuntă?!

Daniel Pavel este cât se poate de îndrăgosti și se vede toată viața lângă partenera sa. Acesta a mărturisit că s-a gândit și la nuntă, însă cei doi vor să mai aștepte puțin până să facă pasul cel mare. Nu se grăbesc și vor să își trăiască poveste de iubire intens.

Chiar dacă acum sunt de nedezlipit, în curând cei doi vor trebui să se despartă pentru luni bune. Urmează un nou sezon „Surviver”, așa că Daniel Pavel va pleca pentru aproape șase luni în Dominicană. Însă, partenera acestuia înțelege situație și îl va aștepta cu nerăbdare acasă.

„Eu cred că ne este foarte bine așa cum suntem. Acum, serios, toți vrem să ne prezentăm mai bine și este firesc așa. Dorința aceasta spre mai bine, însă este ok să ne asumăm scăderile. Micile păcate ale firii, ale caracterului, iar noi le armonizăm foarte bine. Eu așa zic și cred.

Ne este foarte bine așa, nu știu când o să fie nunta. Momentan este sezonul de Survivor… Împărtășesc cu Ana valori comune, printre care și dragostea pentru emisiune și pentru acest format fabulos. Ana o să meargă cu mine  la Survivor, pentru că o să fie ziua ei în ianuarie și vreau să fie cu mine acolo. Să nu fie singură. După se întoarce, ea este avocat, are treabă aici.”, a mai spus Daniel Pavel.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro