Cunoscutul Ford Fiesta este o mașină condusă de mii de români. Autoturismul a fost lansat în anul 1976. Ajunsă în prezent la a șaptea generație, producătorii ar fi luat o decizie drastică.
Se pare că patronii brandului au decis să suspende producția modelului Ford Fiesta de la jumătatea anului 2023. Momentan, informația nu a fost confirmată de oficiali, însă sursa este un angajat de la compania auto.
Se pare că motivul principal al acestei decizii este dorința companiei de a se îndrepta spre un viitor electric. Reamintim că începând cu anul 2035, vânzarea mașinilor noi cu motoare diesel sau pe benzină va fi interzisă. Din acest motiv, companiile auto se îndreaptă spre mașini electrice. În această situație se află și noul Ford Fiesta. Așadar, cei care sunt fani ai acestei mașini, ar trebui să știe că începând din 2035 vor putea cumpăra modele noi, dar electrice.
Nu se vor mai face noi modele de Ford Fiesta
„Aceasta este o decizie strategică pentru a face loc unui „nou” Ford. Fiesta a fost o mașină iubită și un prieten fidel pentru milioane de șoferi, dar gusturile se schimbă. Oamenii își doresc crossovere înalte – iar noi jucăm pentru a câștiga”, a declarat o sursă din cadrul Ford pentru The Sun.
Peste 12 ani, oamenii nu își vor mai putea cumpăra mașini cu motoare pe diesel sau pe benzină. Parlamentul European a aprobat, anul acesta, propunerea Comisiei Europene de a pune capăt vânzărilor de mașini noi pe benzină și diesel începând din anul 2035.
Decizia Comisiei Europene, un cadou Chinei
Scopul este reducerea semnificativă a poluării, care face o mulțime de victime la nivel mondial, anual. Mulți politicieni nu au fost de acord cu această măsură, considerând că este un beneficiu pentru China.
Politicianul italian Matteo Salvini a postat pe rețelele de socializare că oprirea vânzării acestor tipuri de mașini este „o nebunie absolută”. În opinia lui, Uniunea Europeană îi face un cadou Chinei, prin această decizie, care reprezintă un dezastru pentru muncitorii italieni și europeni, în general.