Nu mai este un lucru nou faptul că prețurile au crescut enorm de mult în ultimul an. Chiar dacă știm cu toții acest lucru, de fiecare dată când mergem la cumpărături suntem șocați. Pentru o pungă mică de cumpărături scoatem din buzunar chiar și 300 de lei.
Este cu atât mai grav cu cât se apropie sărbătorile de iarnă iar oamenii deja nu se ajung cu banii. Cu siguranță anul acesta vom avea parte de cele mai triste sărbători, în primul rând din cauza lipsei banilor. Deși oamenii se descurcă din ce în ce mai greu cu banii, veștile proaste nu se termină aici.
Prețul cărnii se va dubla
Carnea, produsul alimentar fără de care nu se pot face preparatele tradiționale de sărbători, va suferi o creștere imensă a prețului. Din păcate, prețul acesteia se va dubla înaintea sărbătorilor de iarnă. Nici în ceea ce privește celelalte alimente nu stăm bine. Laptele, zahărul, brânza, făina, ouăle, au ajuns să coste triplu, comparativ cu anul trecut, de exemplu.
Cu siguranță mulți oameni nu își vor mai permite să se răsfețe în iarnă. Dacă în prezent plătim 30 de lei pentru un kilogram de mușchi de porc, de exemplu, în preajma Crăciunului vom plăti dublu, adică 60 de lei. Motivele scumpirilor sunt deja știute: scumpirea energiei electrice, a furajelor, dar și a pestei porcine africane. Fermierii români susțin că autoritățile române ar trebui să ia măsuri în acest sens.
Fermierii atrag atenția: România mai produse doar 15% din carnea de porc
Un fermier a declarat pentru Antena 3 că prețul cărnii în magazinele din Uniunea Europeană este de 50 de lei, plus, minus. Din nefericire, în România, există un deficit de carne pe piață, iar acest lucru va accelera creșterea prețului. În prezent, țara noastră mai produce 15 % din carnea de porc. Fermierul susține că și acest procent va scădea din cauza pestei porcine, care face în continuare ravagii în țara noastră.
„Pe de altă parte, dacă nu se intervine la prețul resurselor pe care noi le folosim în creșterea animalelor, că-i porc, că-i vită și așa mai departe, ne duce vrând-nevrând, în alte condiții. Nu reușim să rezistăm. Ar trebui să intervină statul”, a mai declarat bărbatul.