Toamna aceasta este una blândă, iar în unele zile temperaturile sunt foarte ridicate, față de normalul perioadei. Specialiștii Accuwather au anunțat când este posibil să înceapă ninsorile în București.
Conform acestora, prima ninsoare în România ar putea să înceapă la începutul lunii decembrie. Specialiștii meteo dau chiar și o dată exactă, și anume 3 decembrie. Conform datelor oficiale, la începutul primei luni de iarnă vremea se va răci considerabil.
Când vine iarna în București?
Meteorologii spun că temperaturile se vor schimba brusc. La finalul lunii noiembrie se vor înregistra temperaturi de 8-9 grade, iar la începutul lunii decembrie, ploile se vor transforma în ninsoare. Astfel, pe 4 decembrie în Capitală vor fi 3 grade, pe 5 decembrie vor fi 4 grade, iar pe data de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, se vor înregistra 3 grade Celsius.
Până la prima zăpadă, însă, în Capitală vremea va fi frumoasă, cu temperaturi de vară în unele zile. În luna octombrie, temperaturile sunt cu mult peste media normală a acestei perioade din an. Până acum s-au înregistrat 24 de grade Celsius, însă de săptămâna viitoare vremea se va încălzi și mai mult, iar temperaturile vor fi de 28 de grade.
Vreme de vară, la finalul lunii octombrie
Chiar dacă iubim vara și căldura, trebuie să ne așteptăm că aceste temperaturi ridicate nu vor dura prea mult, mai ales că ne apropiem de luna decembrie. Începând de astăzi, 24 octombrie 2022, în București se vor înregistra 27 de grade Celsius. Bucureștenii se mai pot bucura o perioadă de căldură.
Chiar și la munte vremea va fi frumoasă. Pe Valea Prahovei, de exemplu, temperaturile vor fi cuprinse între 12 și 13 grade Celsius, din nou, temperaturi foarte ridicate față de normalul perioadei în care ne aflăm.