Recent, Emily Burghelea și-a speriat fanii din mediul online. Aceasta a apărut pe rețelele sociale într-o criză de plâns, chiar în mijlocul străzii. Tânăra cu greu s-a putut stăpâni pentru a le explica internauților ce a afectat-o așa de tare. Ce i s-a întâmplat lui Emily Burghelea?
Emily Burghelea a fost martora unor scene ce au îngrozit-o și au făcut-o să izbucnească în hohote de plâns. Aflându-se pe stradă, tânăra a văzut cum o mămică și-a bătut copilul pentru că plângea. Exasperată că micuțul nu se liniștea, mama acestuia a început să îl lovească. Scena i s-a părut îngrozitoare lui Emily și a afectat-o destul de tare.
Cu ochii îi lacrimi, aceasta le-a povestit internauților tot și a subliniat cât de greșit este acest fel de comportament. Emily Burghelea a mărturisit că înțelege că uneori cei mici pot să fie destul de agasanți, însă indiferent ce ar face aceștia nu ar trebui loviți. Mai ales fără nici un fel de motiv.
„Eu nu pot să văd așa ceva, pe cuvântul meu de onoare. Știu că este greu, și eu sunt mamă, și mie îmi este greu. Și pe mine mă frustrează când Amedeea plânge și nu pot s-o potolesc. Dar asta nu înseamnă că trebuie s-o bat sau s-o lovesc. Oricât de greu le-ar fi mamelor, nu știu, vă înțeleg, înțeleg. Dar să ajungi să dai în copil pe stradă pentru că plânge. Pentru că este la doctor, pentru că poate s-a speriat, mi se pare ceva crunt.
Poate că sunt eu mai sensibilă pentru că sunt însărcinată. Dar așa ceva nu pot, efectiv. Violența de orice fel este o armă ce nu ar trebui folosită în nicio circumstanță. Cu atât mai mult asupra copiilor…”, a spus Emily Burghelea.
(CITEȘTE ȘI: Emily Burghelea, primele imagini cu burtica de gravidă! Tânăra așteaptă cu nerăbdare să afle sexul bebelușului. FOTO)
Emily Burghelea, probleme cu cea de-a doua sarcină
Emily Burghelea este pe punctul de a deveni mămică pentru a doua oară. Aceasta este însărcinată și recunoaște că de data aceasta lucrurile sunt puțin mai complicate. Acum, tânăra nu se mai bucură de energia din prima sarcină. Grețurile, poftele, oboseala și uneori lipsa poftei de mâncare și-au făcut și ele apariția. Vedeta cu greu reușește să își găsească forța pentru a duce toate treburile pe care le are de făcut la capăt.
„Se zice că fiecare sarcină este diferită și pot să vă confirm treaba asta. Pentru că la Amedea, spre exemplu, parcă aveam mai multă energie. Bine, poate era și consumul de energie per total mai mic decât acum.
Dar, parcă nu aveam pofte, grețuri n-am avut. N-am nici acum foarte multe grețuri, însă nu prea am poftă de mâncare. Mi-e greu să mănânc unele feluri de mâncare. Parcă nu prea mă ispitește nimic, decât ce îmi vine câteodată să mănânc. Poftă, murături, cartofi prăjiți, pepene. Vreau să mănânc doar alimentul respectiv sau doar felul respectiv de mâncare. În rest nu mai pot să mănânc nimic altceva. Iar cu energia e foarte greu dimineața, foarte, foarte greu. La Amedea mă trezeam fără niciun stres.”, declara Emily Burghelea.