Reclamă

Poate că nu te așteptai la asta, dar Cătălin Botezatu este o persoană superstițioasă. Designer-ul are câteva „reguli” pe care le respectă mereu. Iar dacă se întâmplă să calce strâmb are remediu și știe să desfacă ghinionul. Ce superstiții respectă Cătălin Botezatu?

Dacă pisica neagră i-a trecut calea sau a vărsat sare pe masă, Cătălin Botezatu nu are nicio problemă. Nu este un superstițios 100%, însă există câteva superstiții care îl ating. Mai exact, designer-ul nu se întoarce din drum. Este sigur că dacă face acest lucru după ce a plecat deja de acasă va avea ghinion și în va merge rău în ziua respectivă.

Însă, dacă totuși să ziceam că a uitat un lucru foarte important acasă, acesta se întoarce și are un truc care fentează ghinionul. Trebuie neapărat să se așeze pe pat sau pe fotoliu și să stea câteva secunde. Astfel, ghinionul se anulează și își poate continua ziua.

„Am o superstiție, să nu mă întorc înapoi dacă am uitat ceva pe acasă. Și dacă mă întorc, am un remediu. Când m-am întors să îmi iau obiectul pe care l-am lăsat acasă, trebuie să stai așezat pe ceva. Pe un fotoliu, pe un pat câteva secunde și zici să nu meargă rău.”, a declarat Cătălin Botezatu, potrivit WOWbiz.ro.

(CITEȘTE ȘI: Cătălin Botezatu, taie în carne vie! Greșeala flagrantă pe care o fac vedetele din România. „E jenant…”)

Cătălin Botezatu, o persoană superstițioasă! La ce este atent mereu și ce nu face niciodată designer-ul
Social media

„Îmi pun bani în încălțări…”

Pe lângă superstițiile de zi cu zi, Cătălin Botezatu mai are câteva ritualuri speciale. De exemplu, în noaptea dintre ani designer-ul respectă cu sfințenie câteva reguli. Acesta în fiecare an de Revelion, la miezul nopții, mănâncă 12 boabe de struguri. Acest obicei îi aduce mult noroc.

De asemenea, tot în noaptea dintre ani, Cătălin Botezatu se asigură că are în ciorapi sau în pantofi bani. Acesta spune că este bine să calci pe bani de Revelion, pentru a avea un an prosper din punct de vedere financiar.

„De Revelion obișnuiesc să mănânc câte 12 boabe de struguri deoarece am constatat de-a lungul anilor că îmi aduce foarte mult noroc acest obicei.

Îmi pun bani în încălțări sau în șosete deoarece se spune că este bine să calci pe bani în noaptea dintre ani, pentru a avea parte de ei.”, a mai spus Cătălin Botezatu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro