După ce toamna ne-a adus săptămâna aceasta temperaturi ridicate, asemănătoare verii, meteorologii au anunțat că sfârșitul săptămânii va aduce schimbări radicale.
ANM a anunțat că temperaturile vor scădea în aproape toate zonele României, fiind așteptate ploi și vânturi destul de puternice.
Cele mai afectate zone de această răcire bruscă vor fi centrul, nordul și vestul țării. Temperaturile vor varia între 18 și 23 de grade Celsius, iar cele mai mici se vor înregistra în zona Banatului, fiind de 13 grade. Vântul va sufla cu putere, iar în zone restrânse va ploua.
În zona montană sunt așteptate chiar ninsori și lapoviță, iar această răcire va fi resimțită și în restul țării în zilele ce vor urma.
Zona de sud și est a țării se va bucura în continuare de temperaturi didicate, de până la 30 de grade, ca și până acum.
Cerul va fi predominant senin, iar în timpul nopții vor apărea nori și ploi în zone restrânse.