Nosfe nu a lăsat în urmă doar o soție și o fetiță minunată, ci și mulți colegi și prieteni care nu pot accepta faptu că artistul nu mai este printre noi. Moartea lui a fost una rapidă și neașteptată, iar colegii din Șatra Benz au dezvăluit ce a făcut rapperul în ultima lui perioadă din viață.
Potrivit informațiilor oferite de cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu, Nosfe ajunsese într-un punct maxim de epuizare. Colegii lui au fost cei care au dezvăluit acest lucru. De asemenea, au menționat că muncea foarte mult și acuza dureri în piept.
Nosfe și ultimele lui clipe de viață
Colegii de la Șatra Benz au declarat că artistul avea aproape 300 de melodii nelansate. Acesta muncea foarte mult și abia avea timp să se odihnească. De asemenea, după cum spunea Nosfe, durerile au început să apară în timpul concertului.
,,A avut multe pe suflet și d-aia s-a întâmplat infarctul, nu de la altceva. Era un exemplu pentru noi toți, era cel mai muncitor, are 200-300 de piese nelansate în ultimul an(…).
Eu încă n-am procesat ce s-a întâmplat, probabil mai trebuie să treacă câteva zile, era un om care muncea foarte mult, era foarte obosit.
A spus că simte ceva în piept în timpul concertului. Nosfe muncea într-una, se culca târziu, muncea într-una, epuizare…”, au declarat colegii lui Nosfe din Șatra Benz, potrivit informațiilor apărute în presă.
What’s Up, mesaj către Nosfe. Ce a declarat artistul
Multe vedete din România au transmis un ultim mesaj în memoria artistului. What’s Up este unul dintre ei, iar declarația pe care a făcut-o este una dureroasă. Din păcate, deși nu mai este printre noi, Nosfe va rămâne viu în amintirea tuturor.
,,Mă doare inima că nu Nosfe a lăsat un copil de șapte ani acasă. Dacă sunt azi aici este pentru că am pus frână. Banii și faima, și ce vor alții nu contează atât de mult cât contează să-i văd pe mama și pe tata bine. Nu am apucat să-l văd ( n.r. Nosfe).”, a declarat What’s Up, potrivit antenastars.ro.