Geta Sterp s-a căsătorit de curând, iar de atunci a devenit mai puțin activă pe rețelele de socializare. Fiica mamei Geta s-a mutat alături de soțul ei, Sebastian. De altfel, în frunte cu cea care i-a dat viață, se pare că toată lumea îi duce dorul carismaticei Getuța. Tânăra le-a arătat fanilor din mediul online cu ce se ocupă în această perioadă.
Nu își lasă mama singură cu afacerea de familie
Familia Sterp, ca multe altele din România a făcut bani frumoși din oierit. Dincolo de sumele încasate, în spatele acestui domeniu este însă extrem de multă muncă. Până să plece de la casa părintească toți frații Sterp au dat o mână de ajutor în acest sens. În ultimii ani, doar Geta și Iancu au rămas stâlpii de bază în această activitate alături de mama lor.
Getuța Sterp afișa cu mândrie pe rețelele de socializare, munca pe care o realiza la stână, îngrijind oile sau comercializând brânza. De altfel, internauții au apreciat-o mereu pentru hărnicie. Mai ales într-o lume în care tinerii stau departe de o astfel de muncă.
Deși a plecat de acasă formându-și propria familie, Geta nu a abandonat afacerea familiei. Astfel, aceasta își ajută în continuare mama cu activitatea intensă.
CITEȘTE ȘI
Iubita lui Culiță Sterp, schimbare de look. Ce transformare a bifat Daniela Iliescu. FOTO
Getuța a publicat pe contul ei de socializare câteva imagini care i-au uimit pe internauți. Pe tocuri și îmbrăcată elegant, tânăra a pus mâna pe sapă și a pus la pământ buruienile de lângă locul unde pasc oile familiei. Grijulie, sora lui Culiță Sterp a precizat că plantele cu scai se pot lipi cu ușurință de lâna oilor.
A primit un dar generos la nuntă din partea mamei
Eforturile și hărnicia Getuței nu au rămas însă nerăsplătite. Mama acesteia i-a oferit ca dar de nuntă o cutie cu teancuri de bani. Momentul a devenit viral pe rețelele de socializare. Mama Geta a vrut să îi ofere fiicei ei un dar pentru primii pași în viața de familie.