Reclamă

Nosfe, artistul cunoscut pentru celebra colaborare cu Ruby pentru piesa „Condimente” s-a stins din viață. Membrul trupei Șatra B.E.N.Z avea 37 de ani și o carieră uimitoare în față. Din păcate, anunțul tragic a fost făcut de colegii lui pe paginile de socializare.

Nosfe a fost unul dintre cei mai apreciați artiști din zona rap de la noi. Aceasta s-a simțit mereu atras de muzică și, tocmai de aceea, a renunțat la fotbal pentru a cânta. Alături de colegii lui, a pus bazele uneia dintre cele mai cunoscute trupe rap de la noi din țară.

Azi, Șatra B.E.N.Z îl plânge pe cel care a activat zeci de ani în industria muzicală. Atât fanii, cât și colegii sunt șocați și speră să fie o glumă. Din păcate, totul este real, iar vestea a căzut ca un trăznet asupra tuturor. Totul este inexplicabil, mai ales că nimeni nu știa ca artistul să aibă vreo problemă de sănătate. Cu o seară înainte, Șatra B.E.N.Z a urcat pe scenă, iar Nosfe părea că se simte mai bine ca niciodată.

În urmă cu câteva minute, colegii lui au anunțat că acesta s-a stins din viață. Mesajul postat a frânt inimile tuturor celor care au ascultat, măcar o dată, muzica lui Nosfe.

„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată.
Fratele nostru @nosfezilla a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflăm într-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!”, au scris colegii lui Nosfe pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by SATRA B.E.N.Z. (@satrabenz)


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro