La noi în țară problema facturilor este din ce în ce mai mare. Pe lângă faptul că prețul a crescut enorm atât la energia electrică, cât și la gaze, furnizorii crează și mai multe probleme.
Facturi întârziate, prețuri enorme
Mai exact, aceștia nu au timp să își modifice soft-ul cu schimbările care au loc la nivel de Parlament, motiv pentru care emit facturi cu întârziere, pe mai multe luni.
Așadar, în loc să primească o factură, care oricum este mare, pe o singură lună, oamenii pot primi o factură colosală, emisă pe mai multe luni. Aceștia pot solicita plata eșalonat, însă furnizorii au dreptul să refuze acest tip de ajutor.
Guvernul României nu a plătit factura la curent de trei luni
Partea ciudată este că nici Guvernul României nu și-a plătit factura. Mai exact, în luna martie, Guvernul țării a schimbat furnizorul la energia electrică. S-a ajuns la această măsură după ce s-a constatat că deși consumul a scăzut, instituția a plătit cu 25% mai mult comparativ cu anul trecut.
Problema mare va veni în perioada următoare. Până în prezent Guvernul României nu a plătit nicio factură la curent, fiindcă nu a primit încă niciuna.
Ultima factură pe care a plătit-o Guvernul României a fost în luna martie 2022. Aceasta a fost în valoare de 25.000 de euro. Conform unui răspuns transmis de Secretariatul General al Guvernului, pentru Fanatik.ro, consumul a fost de 127.268,43 KWh.
Cât curent consumă Palatul Victoria
Făcând o comparație cu anul trecut, suma de anul acesta este enormă. În 2021, de exemplu, în aceeași perioadă de timp, Guvernul a plătit suma de 20.000 de euro. Cu toate că politicienii au făcut economie la sânge anul acesta, se pare că și la ei se simt creșterile de preț.
Așadar, Guvernul a decis să facă schimbări în acest sens, așa că în luna aprilie a anului în curs a trecut la Hidroelectrica. Momentan, furnizorul nu a trimis încă facturile pentru perioada aprilie-septembrie 2022.
”Furnizorul de energie electrică pentru Palatul Victoria, după cum am precizat mai sus, este Hidroelectrica, iar tariful negociat este de 525,00 lei/MWh fără TVA, la care se adaugă accize, taxe și componente reglementate de A.N.R.E. Pentru perioada aprilie – septembrie 2022 nu există facturi”, se mai arată în răspunsul SGG pentru sursa citată.