Reclamă

Majorarea pensiilor în România este un subiect complicat. Practic, toți politicienii spun că vor să mărească aceste venituri, însă nu se întâmplă mai nimic în legătură cu acest subiect.

În această perioadă oamenii au nevoie de susținere financiară din partea statului, susținere pe care deși pare că o primesc, prin vouchere și alte ajutoare, realitatea este alta. 

Ce spune Nicolae Ciucă despre creșterea pensilor

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit din nou despre majorarea pensiilor în România. Reamintim că politicienii aflați la guvernare au promis că de la 1 ianuarie 2023 vor crește cu siguranță pensiile. Procentul cu care acestea vor crește este unul foarte mic. 

În cadrul unei conferințe de presă la care a participat premierul României, Nicolae Ciucă, a spus clar că pensiile românilor vor crește începând cu anul viitor, însă până în prezent nu se știe exact procentul majorării. 

Pe de altă parte, deși oficialul nu a spus exact cu cât vor crește pensiile, a ținut să precizeze faptul că statul trebuie să se încadreze în posibilitățile bugetului pe care îl are, iar asta înseamnă că pensiile nu vor putea crește mai mult de 11 %. Orice procent mai mare de 11 %, explică premierul aduce un deficit uriaș la bugetul de pensii. 

Nicolae Ciucă a spus clar! Adevărul despre creșterea prețurilor în România
Sursa: Social media

Pensiile nu vor crește cu mai mult de 11%

Ca și alți politicieni și premierul țării a ținut să precizeze că orice afirmație făcută de politicieni ar trebui să fie făcută după ce va fi făcut proiectul bugetar pentru anul 2023. 

„Procentul cu care putem crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. Propuneri au venit din mai multe direcții, noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat,” a spus oficialul, la finalul unei ședințe a PNL.

Crește salariul minim în România

Nici în ceea ce privește pensiile speciale nu s-a luat o decizie clară. Ministerul Muncii face verificări în ceea ce privește actualele cifre.  

Reamintim, de asemenea, că de la începutul anului viitor vor crește și salariile. Coaliția de guvernare a aprobat deja această decizie. Scopul majorării este faptul că România se confruntă cu o scădere colosală a forței de muncă. În acest context, având salarii mai mari, politicienii speră ca oamenii să nu mai plece din țară. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro