Reclamă

   Denisa Tănase este cel mai bun exemplu de reușită în afaceri într-un domeniu în care nu a mai performat până la momentul succesului. Vedeta a lăsat deoparte scena și muzica pentru a face carieră în industria de beauty. Visul ei s-a îndeplinit, iar în prezent are în plan noi oportunități de a se dezvolta și mai mult.

Maraton de dezvoltare în următoarele două luni

Denisa Tănase a pășit în urmă cu câțiva ani cu mare curaj într-un domeniu nou. Chiar dacă de mică a îmbrățișat o singură meserie, aceea de artistă, acest lucru nu i-a stat în cale să încerce ceva nou.

După un curs de parfumier, vedeta a realizat că își poate urma pasiunea în acest domeniu. Intuiția Denisei a funcționat perfect, astfel că, până la a-și atinge targetul a mai fost un singur pas.

Treptat, artista a ajuns să își deschidă magazine cu produse cosmetice/parfumuri în numeroase orașe din țară și din străinătate. În acest sens, vedeta a ajuns în mod evident și la o cifră de afaceri uriașă.

Sursa foto: Social media

Chiar dacă acum are șansa de a duce o viață lipsită de griji, Denisa nu are de gând să se oprească aici. Artista are planuri noi de pus în aplicare pentru dezvoltarea companiei ei. Toate acestea trebuie însă aplicate într-un timp record: 2 luni.

Citește și

My Geisha, un nou magazin înființat. Ce locație extravagantă a ales Denisa Tănase

Ea a dezvăluit pe Instagram punctual, ce are de gând să facă din punct de vedere profesional în acest interval de timp.

Ne pregătim pentru cea mai nebună perioadă din an: prezenți ca expozanți la două târguri internaționale (Dubai și Singapore), pregătim Black Friday, pregătim campania de Crăciun, deschidem încă 4 magazine noi, lansăm două produse noi de skincare, mutăm birourile.”,a mărturisit artista.

Denisa Tănase a pornit în aventura antreprenoriatului alături de partenerul ei. Mircea Brănzei a dat la rândul lui lovitura în sfera imobiliarelor în Dubai. Acesta a convins numeroase persoane printre care și vedete de la noi să își achiziționeze un apartament în Dubai.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro