Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a dat mai multe detalii despre impozitarea anumitor pensii din România, dar și despre eliminarea pensiilor speciale. Oficialul a fost întrebat de un jurnalist dacă ar fi de acord să existe o corelare între scutirea de impozit și impozitarea părții de necontributivitate a pensiilor speciale.
Oficialul din Guvernul Ciucă a explicat că această analiză s-a făcut, însă în spațiul public s-a vorbit numai despre partea de impozitare. Conform ministrului, analiza a plecat din acest punct, și anume găsirea unor soluții de impozitare sau supraimpozitare a pensiilor speciale. De asemenea, tot în cadrul unei discuții s-ar fi vorbit și despre ridicarea presiunii fiscale de pe persoanele cu venituri mici.
Ce spune Câciu despre tăierea pensiilor speciale
De asemenea, Adrian Câciu a mai fost întrebat dacă ia în considerare un procent de 25%, însă acesta a spus că nu confirmă niciun procentaj până când nu va exista o decizie clară în acest sens.
Totodată, întrebat dacă scutirea de impozit la pensii poate să meargă până la 2.500 sau 3.000 de lei, ministrul nu a vrut să dea niciun răspuns. El a spus că nu dorește să spună nimic public până când nu există o decizie clară în coaliția de guvernare.
Ministrul de Finanțe: Oamenii cu venituri mici nu vor fi sprijiniți printr-o scutire de impozit
„Am fost întrebat dacă analiza e gata. Analiza este pe masa decidenților. În momentul în care va fi luată o decizie cu privire la acest aspect, îl putem comenta și public. Trebuie să înțelegem și un singur lucru, trebuie sprijiniți oamenii cu venituri mici. Oamenii cu venituri mici nu vor fi sprijiniți printr-o scutire de impozit neapărat, pentru că dacă faceți un calcul o să vedeți că este derizorie suma de care ar beneficia. Mai îmi trebuie un alt lucru”, a declarat oficialul.