Laurențiu Duță are în spate zeci de ani de carieră. În tot acest timp, solistul de la 3 Sud Est a avut ocazia să lucreze cu cei mai mari artiști din industrie. Deși au trecut mulți pragul studioului său, puțini sunt cei care au reușit să-l și impresioneze.
CITEȘTE ȘI Care este cel mai mare regret al lui Laurențiu Duță. Artistul a recunoscut după 25 de ani de carieră
Laurențiu Duță are un portofoliu impresionant de hituri, atât pentru trupa lui, cât și pentru alți artiști. În perioada în care nu a mai activat în formula 3 Sud Est, Duță și-a dedicat timpul altor proiecte. Acesta a preferat să compună piese pentru alți artiști și i-a ajutat să ajungă în topuri. Cele care se înscriu în categoria asta sunt Elena Gheorghe și Andreea Bănică.
Cele două artiste lucrează de mult timp cu Laurențiu și sunt foarte încântate de colaborarea dintre ei. De câțiva ani, de când s-a reunit 3 Sud Est, Duță a început să compună hituri pentru proiectul lui de suflet. Cumva, acesta a găsit rețeta succesului și nu a fost an să nu dea lovitura cu o piesă.
Laurențiu Duță a rămas fără cuvinte
Este și cazul piesei „Jumătatea mea mai bună”, o colaborare cu Andra. Până în acel moment, artistul auzise numai vorbe de laudă la adresa Andrei, însă nu avusese ocazia să o cunoască personal. În momentul în care a interacționat cu artista, Laurențiu Duță s-a convins că tot ceea ce auzise este cât se poate de real.
Pe lângă vocea minunată, Andra a reușit să-l impresioneze pe Laurențiu Duță cu seriozitatea ei. Artista a venit pregătită la studio și nu s-a culcat deloc pe-o ureche. Soția lui Măruță și-a scris versurile de mână, semn că le-a trecut deja prin filtrul personal.
În plus, Andra și-a instalat pe telefon și o aplicație care să o ajute să cânte notele corect. Ea a fost prima artista care a reușit să îl lase mut de uimire pe Laurențiu Duță și, drept dovadă, o dă exemplu peste tot.
@video.clipuri11 #fy #laurentiuduta #40deintrebari #2022 #videoclipuri11 ♬ original sound – video.clipuri11