Reclamă

Este cunoscut deja faptul că Mihai Bendeac și Alexandru Arșinel nu au fost în cele mai bune relații de colegialitate. În urmă cu cinci ani a avut loc o ceartă de proporții între cei doi actori. Însă, după încetarea din viață a fostului director al Teatrului „Constantin Tănase”, vedeta de la Antena 1 se dezice de la discuțiile pe care le-au avut în trecut. Fostul jurat de la „iUmor” nu i-a purtat niciodată pică, iar conform spuselor sale, neînțelegerile s-au încheiat chiar din momentul în care fiecare și-a expus opinia.

Mihai Bendeac, mesaj pentru familia lui Alexandru Arșinel

Celebrul actor a aflat despre moartea maestrului chiar în timp ce juca pe scena Teatrului de Comedie din București. Imediat după terminarea spectacolului, el a oferit primele declarații despre vestea care a întristat lumea teatrală.

De-a lungul timpului, regretatul actor și-a exprimat antipatia față de Mihai Bendeac. Nu de puține ori, cei doi și-au aruncat jigniri și cuvinte grele. Acum, în al doisprezecelea ceas, fostul jurat a îngropat securea războiului și a transmis cele mai sincere gânduri pentru familia lui Alexandru Arșinel.

„Nu le-am considerat niște atacuri. L-am simțit sincer, iar eu am simțit să-i răspund așa. De mult timp am considerat că totul s-a încheiat. Nu l-am cunoscut niciodată personal pe Alexandru Arșinel și nici pe Stela Popescu. Transmit condoleanțe familiei”, a declarat Mihai Bendeac, pentru cancan.ro.

Ce mesaj a transmis Mihai Bendeac după moartea lui Alexandru Arșinel. Cei doi au fost implicați într-un scandal uriaș
Online News

Alexandru Arșinel a încetat din viață la vârsta de 83 de ani

Vestea tragică a decesul maestrului teatrului românesc a venit joi seară, chiar de la familia sa. În ultimele imagini în care a fost surprins îndrăgitul actor, se poate observa starea gravă de sănătate în care se afla. Vizibil slăbit, maestrul nu se mai putea ține pe picioare. Astfel, a fost transportat cu ajutorul scaunului cu rotile.

Ultima săptămână din viață, Alexandru Arșinel a petrecut-o la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal din București. Medicii au decis ca acesta să fie intubat și ventilat artificial.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro