După cea de-a doua sarcină, Nicoleta Luciu a dispărut din lumina reflectoarelor. Vedeta s-a axat pe familie și a făcut în un pas în spate. Însă, recent aceasta vorbea despre o revenire pe micile ecrane, care pare că s-a întâmplat mai repede decât s-ar fi așteptat fanii. Nicoleta Luciu a pășit în fața camerelor de filmat, iar fanii au fost surprinși.
De curând, Nicoleta Luciu spunea că acum că micuții ei au mai crescut și-ar dori să revină în televiziune. Fanii acesteia au fost încântați să audă asta, iar așteptarea nu a fost prea mare. Vedeta a postat în mediul online mai multe imagini de pe un platou de filmare și le-a promis internauților că în curând o să o vadă pe micile ecrane.
„O să vă distrați! Când, unde? O sa aflați în curând!”, este mesajul care a însoțit fotografiile.
Fanii au fost încântați să o vadă pe Nicoleta Luciu și și-au exprimat bucuria. Din pozele postate de vedetă, aceștia au dedus că Nicoleta Luciu ar urma să apără în cadrul emisiunii „Prețul cel bun” de la Antena 1, acolo unde activează și sora sa.
„Ne bucurăm, Nico, că vei reveni pe micile ecrane ❤ Succes!”; „Wow dacă ai știi cât am așteptat clipa asta ♥de mic copil am crescut cu tine la tv”; „Abia aștept să te văd iar la televizor”; „Ador, cât am sperat să te întorci. Vreme să te vedem mai mult de acum.”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți.
(CITEȘTE ȘI: Carmen Tănase, declarații despre Nicoleta Luciu. Cum decurgeau, de fapt, filmările cu bruneta)
View this post on Instagram
„Aștept oferte…”
De când a dispărut din lumina reflectoarelor s-a vorbit adesea despre o întoarce în televiziune a Nicoletei Luciu. Însă, până acum aceasta nu a luat în serios ipoteza. Abia acum simte că are mai mult timp liber și se poate dedica unui proiect cu adevărat. Nicoleta Luciu a luat decizia și își dorește să revină pe micile ecrane, așa că așteaptă ofertele.
Chiar dacă nu mai locuiește în Capitală, Nicoleta Luciu spune că acest lucru nu este un inconvenient. Este obișnuită să facă naveta, așa că nimic nu o împiedică să revină pe sticlă.
„Sincer, vreau la tv, dar aștept propuneri. Trebuia să merg la anumite reality-show-uri, dar am renunțat. E o perioadă prea lungă fără copii. Nu ai cum să lipsești atâta timp de acasă. Am refuzat tot ce mi s-a propus de acest gen.
Aștept oferte, nu-i timpul pierdut. Naveta aș face-o. Oricum vin în București o dată sau la două săptămâni la injecții cu aminoacizi. Iar o dată pe an îmi pun botox. Trebuie să te întreții. Dar nu fac abuz.”, a declarat Nicoleta Luciu, potrivit impact.ro.