Puține persoane știu că Regina consoartă Camilla este și președinta Societății Regale de Osteoporoză (ROS). Aceasta organizație caritabilă din Marea Britanie are scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la această afecțiune. De asemenea, ea a devenit o susținătoare înrăită a acestei cauze, după ce mama și bunica ei s-au luptat cu această boală.
Regele Charles și soția acestuia, Regina consoartă Camilla, au devenit de scurtă vreme regi, mai exact, de când Regina Elisabeta a II-a a decedat. Lucrurile însă nu sunt roz pentru niciunul dintre cei doi. Se pare că prea britanică a analizat mai multe apariții ale Camillei și a ajuns la concluzia că aceasta ar avea probleme serioase de sănătate.
Regina consoartă ar suferi de osteoporoză
Se pare că specialiștii susțin că Regina consoartă s-ar lupta și ea cu osteoporoza. Momentan, Majestatea Sa nu a făcut nicio declarație cu privire la această afecțiune, și nici Biroul de Presă al Casei Regale nu a făcut vreun anunț.
Cu siguranță prințul Charles este extrem de îngrijorat, mai ales că acesta a declarat că se bazează pe sprijinul și sfaturile Reginei care deja și-a asumat rolul respectiv.
„Contez pe ajutorul iubitei mele soții, Camilla”, a spus regele în timpul primului său discurs către națiune, după moartea Reginei Elisabeta.
Mama Camillei, Rosalind Shand, a murit în anul 1994, la vârsta de 72 de ani. Aceasta a suferit ani de zile de osteoporoză. De asemenea, și bunica maternă a Reginei consoartă s-a luptat cu această boală. Sunt șanse mari ca și ea să o moștenească.
„Mama nu putea respira fără oxigen”
„Ea a scăzut vreo opt centimetri în înălțime și a devenit atât de îndoită încât nu a putut să-și digere alimentele în mod corespunzător, lăsând-o fără poftă de mâncare”, scria Camilla, pe atunci ducesa de Cornwall, într-un mesaj din 2011.
Camilla mai povestea că în ultimii ani, mama ei nu putea respira fără oxigen. Suferința a fost atât de insuportabilă, încât femeia și-a dorit să moară.
De asemenea, într-un interviu acordat BBC în 2021, Camilla și-a amintit că mama ei uneori „țipa literalmente” de durere atunci când se mișca sau cineva o atingea.
„Îmi amintesc când o prietenă de-a ei a venit într-o zi doar pentru a o îmbrățișa, i s-a rupt coasta”, spunea soția Regelui Charles.