Trăim pe repede înainte, deseori lăsând pe locul doi emoțiile, trăirile sau dorințele proprii.

Teama de a vorbi în public este învinsă de dorința de a face bani. Fricile legate de schimbarea jobului sunt inhibate de necesitatea de a face acest pas.

Deși neglijăm aceste temeri, ele fac parte din noi, la fiecare pas. Multe persoane nu știu cu ce să asocieze fricile care au legătură cu modul în care suntem priviți în colectivitate. Aceasta se traduce prin anxietatea socială.

Cei care suferă de această condiție au permanent convingerea că vor fi judecați de cei din jur pentru fiecare gest, fie el infim.

Anxietatea socială se numește și fobie socială fiind una dintre cele mai răspândite condiții medicale psihice. În ultimii ani, tot mai mulți tineri se confruntă cu această afecțiune. Alături de restul temerilor pe care le ai, se adaugă și cea de a merge la specialist.

Deși par destul de greu de gestionat, temerile legate de orice implică prezența altor interlocutori, pot fi ținute sub control. Cu terapie și dorința de a depăși această stare, totul poate fi rezolvat.

Când devine anxietatea socială o problemă

Deseori anxietatea socială apare încă din adolescență. Mulți dintre părinți o asociază cu timiditatea copiilor. Astfel, problema se poate perpetua spre tinerețe, iar mai apoi spre maturitate. Fobia socială devine o problemă gravă atunci când activitățile de zi cu zi sunt periclitate de o rușine constantă sau de teama judecății.

Astfel de contexte pot inhiba și mai mult personalitatea unui adolescent de pildă.

Mulți dintre cei care au anxietate socială o manifestă și în cele mai banale situații. De exemplu, a mânca în public, a completa un formular sau pur și simplu a-și exprima opinia în fața celorlalți vin la pachet cu frici.

În ședințele de terapie, specialistul mizează pe a-i crește celui în cauză încrederea în sine. Astfel, treptat, anxietatea socială poate fi diminuată.