În cursul zilei de vineri au apărut noi cazuri de infectare cu coronavirus la nivel mondial, astfel virusul ajungând pe trei continente. Odată cu numărul cazurilor confirmate, crește și panica populației, însă provoacă și pagube în economie.
Routers transmite că investitorii renunță la acțiuni în așteptarea unei recesiuni globale.
Această săptămână este cea mai slabă din punct de vedere economic de la criza financiară globală din 2008, având pierderi bursiere de aproximativ 5.000 de miliarde de dolari.
Odată cu răspândirea cazurilor confirmate de infecție cu coronavirus la nivel internațional, se pare că activitatea economică își pierde speranța de a reveni la normal cât mai curând.
„Investitorii încearcă să evalueze cel mai sumbru scenariu iar principalul risc este ce se întâmplă acum în SUA şi alte state importante din afara Asiei. Aceasta este o perioadă foarte incertă, nimeni nu ştie care este răspunsul şi pieţele s-au panicat”, a declarat John Lau analist la SEI Investments.
Vineri, patru noi state au declarat primele cazuri de coronavirus, iar numărul total al țărilor afectate ajunge la 55, cu excepția Chinei. La nivel european, Italia este cea mai afectată țară până în prezent.
Ieri au fost raportate primele cazuri în Nigeria, Noua Zeelandă, Belarus și Lituania.
În România au fost confirmate două cazuri noi astfel, numărul de persoane infectate ajungând la trei.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că toate țările trebuie să fie pregătite în privința prevenirii coronavirusului.
„Virusul are un potenţial pandemic. Acesta nu este timpul pentru teamă. Acum este timpul să luăm măsuri pentru a preveni infecţiile şi să salvăm vieţi”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Din păcate cercetătorii din domeniu medical nu am vești foarte bune, aceștia menționând faptul că punerea la punct a unui vaccin ar putea dura până la 18 luni.
Pentru a încerca oprirea răspândirii virusului chinezesc, guvernele au ordonat închiderea școlilor și au anulat evenimentele cu un număr mare de spectatori.