Partenera prezentatorului de la Antena 1 a postat pe contul său de socializare o fotografie care a stârnit numeroase controverse. După naștere, fotomodelul a slăbit extrem de mult, iar de această dată a împărtășit cu cei din mediul online o imagine care a provocat reacții în lanț. Iată cum s-a afișat vedeta. 

Blondina, aspru criticată de internauți

În vârstă de 29 de ani, Gabriela Prisăcariu se bucură de o viață de familie nemaipomenită. Tânăra împreună cu Dani Oțil au o minunăție de băiat, cu care se mândresc peste tot.

Pe de altă parte, iubita matinalului de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a slăbit mult după naștere, iar asta s-a dovedit a fi foarte vizibil. Recent, ea a postat o fotografie pe rețelele de socializare care i-a lăsat mască pe toți cunoscuții.

Îmbrăcată într-un body care îi lasă pielea la vedere, Gabriela Prisăcariu a făcut furori. Însă, a atras de partea sa și critici dure. În timp ce unii au apreciat-o pentru felul în care se menține după naștere, alții au fost de părere că fotografia nu este potrivită pentru a fi făcută publică.

„Ești superbă, nimic de comentat de sus până jos, dar să mă ierți, nu înțeleg partea din mijloc. Zici că e «rămas în urmă» fundul sau e dislocat… nu înțeleg… sorry (referitor doar la poziția aceasta) în restul pozelor, jos pălăria!”, „Nu-i o poză reușită” sunt doar două dintre comentariile celor din mediul online.

Printre mesajele răutăcioase se regăsește și unul în care o internaută i-a transmis vedetei că nimic altceva nu o mai definește. Totuși, femeia a primit un răspuns pe măsură, întrucât blondina a ripostat rapid. Aparent, Gabriela s-a amuzat și a susținut că măcar o definește ceva, replicând într-un stil ironic.

(CITEȘTE ȘI: Gabriela Prisăcariu, criticată dur pe rețelele de socializare. Ce a făcut blondina și cum se apără în fața urmăritorilor)

Nu este pentru prima dată când tânăra se confruntă cu prejudecățile celor de pe rețelele de socializare. În trecut, vedeta a mai avut contradicții și pe tema creșterii micuțului ei și al lui Dani Oțil.