Nostalgicii au motive de bucurie, mai ales cei fumători. Renumitele țigări Carpați și Snagov se vor reîntoarce pe piața din România. Acestea vor veni fiecare în două variante și au o calitate superioară celor din vreme comunismul. Cât trebuie să scoți din buzunar pentru un pachet?
Toată lumea își amintește de țigările Carpați și Snagov. În vreme comunismului acestea erau la mare căutare, mai ales având în vedere că variantele de import se găseau foarte greu. Țigările Carpați și Snagov au dispărut definitiv de pe piața din România în urmă cu opt ani și nimeni nu crede că se vor mai întoarce.
Iată însă că cele două branduri revin în magazine și o să poată să fie achiziționate la prețul de 18 lei. În ceea ce privește țigările Carpați, acestea se vor vinde în două variante: Red și Blue. În cazul țigărilor Snagov, acestea o să fie disponibile în variantele: Blue și Silver. Prețul acestor țigări este cu 7 lei mai mic față de cel al țigărilor premium.
Pe rețelele de socializare, Cristian Vasilcoiu, secretarul de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a postat o imagine cu noile pachete de țigări.
Carpați și Snagov, dar din Germania
Țigările Carpați și Snagov se vor regăsi, din nou, pe piață, însă de această dată sunt produse în Germania, nu în România. Înainte, aceste țigarete erau produse la Fabrica de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Însă, în anul 2004, fabrica a fost privatizată, iar, în anul 2011 și-a încetat activitatea. Ulterior compania a intrat în insolvență și, din punct de vedere financiar, nu a mai putut fi susținută activitatea.
În 2021, autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au transmis că vor cumpăra fosta fabrică de țigarete din oraș, care este dezafectată de 10 ani. Planul autorităților este de a înființa acolo un centru de știință și divertisment, asemănător cu Palatului Minunilor, din Budapesta.
Astfel, cele două branduri vin acum pe piață, însă de această dată sunt produse în Germania. Mai mult, spre deosebire de țigaretele românești acestea vor avea și filtru.