Informații înfiorătoare de la avocatul Adrian Cuculis. Conform acestuia, o femeie însărcinată în 39 de săptămâni, diagnosticată cu urgență la naștere, a fost internată și lăsată în rezervă, nefiind băgată în seamă de nimeni. Fătul a decedat în pântec.
A fost lăsată să aștepte ore în șir
Femeia a fost internată la ora 08:00 dimineața, iar medicul care a văzut-o a declarat că este o urgență. Cu toate acestea, femeia a fost lăsată să aștepte până seara, la ora 19:00 pentru a fi refăcută o testare a funcțiilor vitale ale fătului. În acel moment, cadrele medicale au constatat că bebelușul murise în pântecul mamei. Adrian Cuculis spune că atunci când a fost internată, fătul era în viață.
Familia a mai trecut deja printr-o astfel de tragedie, în același mod, în urmă cu câțiva ani. Adrian Cuculis anunță că a fost depusă plângere penală, iar Direcția de Sănătate Publică Ilfov a demarat o anchetă.
Andrada spune că medicii i-au spus că fătul mort poate rezista în burtă până la trei săptămâni, și că „poate așa a vrut Dumnezeu”. Fiindcă medicii nu i-au dat un răspuns clar, părinții au decis să depună o plângere la poliție. Tatăl copilului a mai trecut printr-o asemenea tragedie, în urmă cu mai mulți ani.
„E a doua oară când pățesc așa ceva și nici atunci nu am avut o explicație și nici acum. O nepăsare, o neglijență, o lipsă totală de neprofesionalism. Lipsa de empatie nu are ce căuta în această meserie. Sper ca cei vinovați să plătească, să se facă dreptate. Cine a greșit să plătească” a spus și tatăl, Soroceanu Bogdan.
Reprezentanții Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Buftea au spus că a fost demarată o anchetă internă. Deși au trecut mai bine de trei luni de la aceste cercetări, aceștia nu au ajuns la o concluzie.