Reclamă

Pepe este un tătic împlinit și fericit. Acesta a devenit de curând tată de băiat și este deja cât se poate de mândru de băiețelul său. Bineînțeles că artistul nu a uitat nici de fetițele sale, iar acum are o familie mare și fericită. Rolul de tătic îl prinde atât de bine pe cântăreț încât nu ar spune nu unui noi membru al familiei.

Din mariajul cu Raluca Pastramă, Pepe are două fetiți. După despărțirea de aceasta, artistul și-a refăcut viața alături de Yasmine Ody, iar de curând cei doi au devenit părinți. De această dată, Pepe s-a ales cu un băiețel și este în culme fericirii. Acum, tabloul este complet, iar artistul iubește rolul de tătic. Acesta este implicat în creșterea micuților și timpul liber pe care îl are îl petrece în compania acestora.

„E bine tată de copii, în primul rând. E bine să fii tată, să fii responsabil, asumat. Dar acum de când e și golanul ăsta mic, deci mor, s-a terminat, e altceva. E total diferit (n.r. – să fii tată de băiat sau de fată).

Timp trebuie să îți faci, chiar dacă n-am, la modul cel mai serios. Am avut o perioadă extrem de încărcată după ce s-au ridicat barierele. Au venit toate așa, eu am continuat și cu online-ul pe care l-am avut în toată perioada pandemiei.”, a declarat Pepe, la Antena Stars.

Rolul de tătic i se potrivește prefect lui Pepe! Se gândește artistul la al patrulea copil?
Social media

Pepe, din nou tătic?

Deși iubește ipostaza în care se află, Pepe recunoaște că lucrurile nu sunt tocmai ușoare. Viața de tată a trei copii este una destul de agitată, iar uneori simte că are nevoie de o pauză. Însă, chiar dacă acum este mulțumit cu tot ce are și nu s-ar mai vedea neapărat din nou tată, Pepe nu spune nu. Artistul lasă toate ușile deschise și nu exclude apariția unui nou membru al familiei.

„E blonduț așa, seamănă cu maică-sa mai mult, cu mine la atitudine, e tare. Nu fac diferențe niciodată (n.r – între copii). Acum spun că e prea devreme să mă mai gândesc la un copil. Avem nevoie de momentele noastre de cuplu. Am fetele mari, am băiat, am tot ce trebuie. Dar nu ai de unde să știi…”, a mai spus Pepe.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro