Reclamă

Astăzi, 19 septembrie, au loc funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Cu această ocazie numeroși lideri sau reprezentanții acestora s-au adunat în Londra. Printre cei care au venit să prezinte un ultim omagiu se numără și Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei. Acesta îl va reprezenta pe Volodimir Zelenski la funeraliile de luni de la Abaţia Westminster.

Olena Zelenska a ajuns în Marea Britaniei de ieri. Aceasta a prezentat duminică omagiile sale reginei la Westminster Hall, înainte de o recepție cu Prințesa de Wales la Palatul Buckingham. Soția lui Volodimir Zelenski a fost văzută la balconul de la Westminster Hall. Același balcon pe unde au trecut toată ziua demnitari străini pentru a aduce un omagiu în fața sicriului închis al suveranei.

Mai apoi, Olena Zelenska a fost primită de Kate la Palatul Buckingham. În cursul serii, prima doamnă a Ucrainei s-a întâlnit cu regele Charles al III-lea. Regatul Unit a fost alături de Ucraina încă de la începutul războiului. A furnizat arme importane Kievului și a pledat pentru o înăsprirea sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.

De asemenea, chiar dacă familia regală nu intervine în afaceri politice, Olena Zelenska transmitea în martie că regina Elisabeta a II-a a făcut o „donaţie generoasă” pentru asociaţiile umanitare care activează în Ucraina.

Liderii de stat se adună pentru înmormântarea reginei

500 de lideri mondiali, şefi de state şi de guverne şi membri ai Caselor Regale au pășit astăzi în Londra pentru funeraliile reginei. La înmormântarea Elisabetei a II-a vor participa: preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

De asemenea, o să fie prezenți: preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito și prinţul saudit Mohammed ben Salmane. Au fost invitate și multe capete încoronate, precum Prinţul Albert de Monaco sau Regele Spaniei Felipe VI, precum şi tatăl său Juan Carlos I. La înmormântare o să fie prezent şi preşedintele României, Klaus Iohannis, dar şi Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Principele Consort Radu.

Însă, țări precum Siria, Venezuela, Afganistanul, Myanmar, Rusia şi Belarus nu au fost invitate. Iar în cazul Iranului, Coreei de Nord şi celor din Nicaragua li s-a cerut să trimită doar un diplomat de rang înalt.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro