Reclamă


Regina Elisabeta a ll-a va fi condusă în scurt timp pe ultimul drum. Momentul istoric are loc într-un cadru aparte care mobilizează autoritățile și sute de mii de oameni din Marea Britanie.

Sicriul suveranului va fi în curând așezat în locul în care Regina își va dormi somnul de veci.

Afetul de tun, destinat doar regilor

Sicriul Reginei Elisabeta a fost deja așezat pe un afet de tun de mari dimensiuni. Puține persoane cunosc însă reala însemnătate a acestui ritual.  Pe afetul de tun sunt așezate în general sicriele regilor sau reginelor care au făcut parte din armată. Regina Elisabeta s-a remarcat și în această ramură, cu o mână de fier.

Suveranul a stârnit mereu admirația tuturor prin modul în care a reușit să conducă Regatul Unit.

Sicriul purtat pe afetul de tun va fi condus spre locul în care Regina va fi înmormântată. Afetul de tun pe care se află sicriul va fi tras cu funii de corăbii, de către marinari, având în vedere greutatea acestuia. De altfel și sicriul suveranului are o greutate impresionantă fiind construit din stejar englezesc și plumb.

Regula principală a celor care au venit să își ia rămas bun de la Regina Elisabeta a fost să nu atingă sicriul. Zilele trecute un bărbat a fost arestat după ce s-a năpustit asupra catafalcului.

Slujba de înmormântare a început deja

Slujba de înmormântare a Reginei Elisabeta a ll- a este acum în curs de desfășurare. Un număr impresionant de lideri mondiali iau parte în aceste minute la momentul istoric de a-l conduce pe suveran pe ultimul drum.

Familia Regală îndoliată însoțește sicriul Reginei Elisabeta. Printre numeroșii lideri mondiali, la funeralii a ajuns și Președintele Klaus Iohannis alături de Prima
Doamnă a României, Carmen Iohannis.

Pentru un astfel de eveniment, autoritățile au impus în Londra un plan de securitate fără precedent.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro