Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, trei avertizări meteo Cod galben. Acestea sunt valabile de vineri până duminică și anunță vremea severă, cu ploi torențiale, vijelii și grindină. Mai mult, duminică, toată țara va fi sub avertizare de vânt puternic, cu rafale de 75 km/h.
Vine iarna în România!
A fost emis și un cod galben de intensificări ale vântului. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. Acesta va bate în general cu viteze de 55…75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…100 km/h.
„Începând cu a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. În sudul, sud-estul, centrul, nord-estul teritoriului și la munte vor fi viteze în general de 55…75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…100 km/h.”, anunță meteorologii.
Vor apărea și primii fulgi de zăpadă în România. La munte sunt așteptate, sâmbătă, precipitații mixte de lapoviță și ninsoare. Este primul semn că se apropie iarna. În restul țării va ploua mult, temperatura va scădea, iar noaptea se vor înregistra chiar 2-3 grade în depresiuni.
În vestul, nordul și centrul țării, temporar va ploua, iar în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. De asemenea, în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40…60 l/mp. Duminică, ploaia se va îndrepta spre regiunile nordice și centrale.
Vremea se răcește considerabil!
De asemenea, duminică vremea se va răci considerabil. În vestul, nordul și centrul țării va fi foarte frig. În zona montană se vor semnala precipitații mixte.
Vremea deja începe să se strice începând chiar de astăzi. În Capitală, vremea este stabilă, însă cerul este mai mult noros. Vântul va sufla cu 17 km/h dinspre V, iar termometrele vor indica o temperatură de 32 de grade Celsius pe durata zilei.
La noapte, cerul va fi mai mult noros, vântul va bate cu 9 km/h dinspre VSV, iar temperatura minimă va fi de 18 grade Celsius în această noapte.