Leo Dumitru a gătit salată de boeuf pentru Pavel Bartoș
Pavel Bartoș a fost cel de-al patrulea personaj, care a acceptat să intre în provocarea #hailamasa a lui Leo Dumitru. Tânărul devenit viral pe TikTok l-a întrebat care este felul său de mâncare preferat. Spre surprinderea tuturor, nu este vorba de vreun preparat sofisticat, ci de unul pe care îl apreciem cu toții.
Prezentatorul Tv l-a pus pe tiktokerul devenit celebru pentru rețetele sale să pregătească salată de boeuf. Deși recunoaște că rețeta clasică este cea cu carne de vită, se pare că atât prezentatorul Tv, cât și Leo Dumitru preferă carnea de pui.
Dacă te numeri printre cei mai puțin pricepuți în bucătărie, dar vrei să te bucuri de un preparat care să îți amintească de gustul copilăriei, iată rețeta pe care a urmat-o Leon Dumitru.
@leoodumitru Ep. 4 din #hailamasa cu Pavel Bartos de la @vocearomanieioficial ♬ original sound – Leoo Dumitru
Pentru început, se fierb legumele și pieptul de pui. Maioneza a fost făcută pe repede înainte, cu ajutorul unui blender, în doar câteva secunde.
Legumele și carnea au fost tocate, după care se condimentează cu sare și piper. Ulterior, se adaugă maioneza. Preparatul făcut de Leo Dumitru a fost lăsat peste noapte, pentru un gust mult mai intens.
Videoclipul nu a putut trece neobservat. De aceea, o parte din fanii tânărului au fost încântați de preparat care se face destul de rapid. Dar nu au lipsit nici criticile din partea internauților, care sunt de părere că nu a respectat rețeta clasică.