Reclamă

Danei Rogoz nu-i place să apară în costum de baie și mereu încearcă să se ascultă. Cu toate astea, în calitate de actriță, poate duce orice rol până la capăt, indiferent dacă vor exista și astfel de scene provocatoare. Cum reușește să treacă peste astfel de momente care îi creează neplăceri?

Dana Rogoz este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din țară. A început să joace încă din adolescență, iar rolul din „La bloc” i-a adus celebritatea. De-a lungul anilor a interpretat o mulțime de roluri și a fost în numeroase ipostaze care, au pus-o și în dificultate.

Actrița a mărturisit pe rețelele de socializare că nu se simte confortabil să apară în costum de baie. S-ar simți expusă și recunoaște că și-ar vedea toate defectele într-un astfel de moment. Totuși, ea reușește să-și păcălească mintea.

Pentru ca un rol să iasă perfect, este dispusă să facă orice. Dacă este în pielea personajului, nu mai are nicio problemă. Dana Rogoz se transpune în viața personajului și totul ține doar de el, personalitatea actriței fiind dată la o parte.

Aceasta a avut de pozat o companie la un brand cunoscut de lenjerie intimă. Pentru a trece de emoțiile care puteau să apară, ea și-a dorit să fie „Dana care se joacă de-a modelingul” și totul a pers ca pe roate.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Dana Rogoz (@danarogoz)

„Vă mărturisesc că dacă mi se cere să apar ca actriță într-un film în lenjerie intimă, iar scenariul justifica coerent apariția personajului in aceasta ipostază, nu am absolut nicio problemă. Pentru că, de fapt, atunci nu mai sunt eu. Pentru un actor, corpul este un instrument, care îl ajuta să se exprime. La fel se întâmplă și în cazul anumitor campanii. E normal în mintea mea ca un model sau o actriță sa aibă și astfel de apariții.

Dar dacă ar fi sa postez eu, Dana, o imagine cu mine în lenjerie intima, într-un context foarte personal, m-aș simți extrem de expusă. Mi-ar fi rușine și sigur mi-aș vedea toate defectele în oglinda. Așa că în fotografiile acestea de making of pentru campania Triumph, eu deja mi-am luat rolul de Dana – actrița – care se joacă de-a modelingul. Dar nu e totuși ciudat cum funcționează mintea asta?”, a scris Dana Rogoz pe Instagram.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro