Astăzi, 11 septembrie Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe Sfânta Teodora și pe Sfântul Eufrosin Bucătarul. Ei au trăit în perioade diferite ale vieții, dar sunt sărbătoriți în aceeași zi.
Cine a fost Sfânta Teodora
Sfânta Teodora a uimit toate capetele bisericești datorită pocăinței sale precum și al lacrimilor vărsate întru iertarea păcatelor sale. Ea fost o căsătorită și a căzut în păcatul adulterului. După ce s-a simțit vinovată de fapta sa, știind că a păcătuit într-un mod grav, a luat decizia de a se duce la o mănăstire de călugări.
Sfânta și-a tăiat părul și s-a îmbrăcat în haine bărbătești mergând în mănăstirea Octodecatus și a luat numele de „Teodor.” Posturile pe care le ținea erau spre și, fiindcă își dorea pocăința vărsa lacrimi continuu. Nimeni nu și-a dat seama de adevărata sa identitate, decât în momentul morții.
O tânără îl acuză pe nedrept pe „Teodor” că ar fi lăsat o însărcinată. Călugărul nu reneagă fapta și alege să părăsească mănăstirea. Timp de șapte ani Sfânta Teodora a trăit între o pădure alături de acest copil al femeii, pe care l-a și crescut.
Cu ajutorul rugăciunilor, ea a făcut față și a trecut peste toate ispitele care venea din partea Diavolului. După șapte ani, starețul mănăstirii l-a primit înapoi pe „Teodor” ca și călugăr. La distanță de doi ani, Sfânta a decedat în anul 490.
În acel moment toți frații au văzut că era de fapt femeie și au rămas muți de uimire. După înmormântarea ei, soțul a ales să aibă o viață de pustnic și a locuit în chilia soției sale până la moartea lui
Sfântul Eufrosin Bucătarul a trăit în secolul al IX-lea într-o o mănăstire din Palestina. Rolul său era acela de bucătar. Datorită smereniei sale avută în timpul vieții și iubind această meserie, Dumnezeu a îngăduit ca după moarte, el să fie văzut în Rai