Temperaturile se răcesc treptat, iar toamna și-a intrat deja în drepturi, astfel că, este timpul să îți reorganizezi garderoba. Dacă îți era mult mai ușor să îți realizezi ținutele vara, ei bine, toamna ai și mai multe opțiuni la dispoziție. Poți purta numeroase texturi, culori și accesorii care te vor scoate din anonimat.
Cele mai frumoase ținute de toamnă
Sezonul în care natura capătă o nuanță de arămiu a bătut deja la ușă. Orașele au o nouă înfățișare cu parcurile parcă îmbrăcate de sărbătoare.
Magazinele se întrec în reduceri în această perioadă, tocmai pentru a scăpa de produsele destinate sezonului estival. Dacă vrei să faci cumpărături alocând sume mici, acum este cu siguranță momentul. De altfel, cu puțin noroc, printre hainele cu preț redus poți găsi câteva piese statement care pot fi incluse în ținutele pentru orice sezon.
Cămașa albă de exemplu este una dintre obiectele vestimentare care se încadrează ce mai bine în descriere. Purtată vara cu pantaloni scurți,primăvara alături de alte piese colorate, aceasta este una dintre elementele care nu trebuie să îți lipsească din garderobă. De altfel, într-un look tomnatic poți include cămașa albă cu mare, mare succes.
Fie alături de un trench, poncho sau blugi, fie la costumul pe care abia așteptai să îl porți. De altfel, iarna, alături de pulover, cămașa albă va completa perfect ținuta de birou.
Culorile pastelate sau culorile pământii sunt opțiuni excelente pentru a realiza look-uri de succes în acest sezon. Regina Elisabeta era adepta nuanțelor pastelate pe care le alegea deseori în ținutele sale. De asemenea, suveranul opta deseori și pentru culori îndrăznețe.
În funcție de solemnitatea evenimentului la care lua parte, Regina Elisabeta a ll a îmbrăca și piese vestimentare în culori sobre.Indiferent de tonuri însă, un lucru era cert: monarhul nu îmbrăca niciodată aceeași ținută de două ori în public.