Mihai Bendeac, juratul emisiunii „iUmor” a ținut în urmă cu câțiva ani o dietă în care trebuia să mănânce ori de câte ori îi era foame în porții mici. În acest fel, actorul a ajuns să mănânce nu mai puțin de 50 de ori pe zi. Acest lucru s-a evidențiat și pe cântar, Bendeac cântărind la acel moment 82 de kilograme.
Când a văzut greutatea indicată de cântar, Mihai Bendeac s-a speriat! Din acest motiv, nu a mai mâncat două zile.
Mihai Bendeac: „Două zile n-am mâncat nimic”
@podcastro1
„Trebuie să mănânci în porții mici de câte ori ți-e foame. Primele trei zile cred că am mâncat de 50 de ori pe zi. Porții mici, dar de 50 de ori pe zi. Ajunsesem la 82 de kilograme. M-am speriat, două zile n-am mâncat nimic.
A, ba nu, mint! În dimineața în care n-am mai putut agoniza am mâncat un iaurt degresat. Știi cum e după două zile când nu mănânci două zile? Creierul începe să comunice într-un mod spiritual. Simțeam conexiunea cu divinitatea două zile. Devenisem foarte spiritual.” a declarat Mihai Bendeac
În trecut, Mihai Bendeac a avut o perioadă în care n-a stat foarte bine din punct de vedere financiar. Acesta a fost nevoit să trăiască trei luni de zile cu suma modică de 1400 de lei.
„Am luat niște foi și am început să fac o listă cum să supraviețuiesc peste această vară. Am scos țigările, am zis că mă duc în stațiile RATB și iau mucurile de țigară. Era un lanț de hypermarket-uri care se numeau „XXL” în care erau destule chestii mai ieftine și aveau și o zonă din asta care aveau produse ce se apropiau de termenul de expirare și erau mai ieftine.
Era cașcaval cu zone de albastru, dar comestibil cumva. Îmi făceam cumpărăturile de acolo, luam multă pâine, luam parizer roșu, fără etichetă. Nu-și asuma nimeni răspunderea pentru el. Parizer din acela, ketchup și așa am trecut.” a declarat actorul Mihai Bendeac în trecut în cadrul unui podcast