Reclamă

Claudia Puican și Armin Nicoară formează de ceva timp un cuplu. Relația celor doi merge cât se poate de bine, iar aceștia se pregătesc de nuntă. Cei doi vor să își unească destinele și în mod oficial, însă au tot amânat momentul. Claudia Puican a ajuns la limita răbdării și i-a dat un ultimatum partenerului său. Vrea ca totul să se întâmple cât mai repede și nu intenționează să mai aștepte deloc.

Claudia Puica își dorește să pășească în fața ofițerului de stare civilă cât mai repede așa că a pus piciorul în prag. S-a săturat ca marele eveniment să tot fie amânat așa că i-a spus iubitului său că dacă nu va face ceva în acest sens relația se va termina. Așa că aceștia au mers de mână la Primărie și au încercat să rezolve totul. Însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

„A spus: Armin, eu nu mai aștept! Dacă nu vii acum cu mine la primărie, gata, plec! Nu mai stau cu tine!. I-am zis: Gata, iubire, hai să mergem la primărie! Doamne ferește! Cum să facem treaba asta?.

Și am ajuns la primărie, am făcut programare. Vă anunț acum, în premieră. Pe data de 27 septembrie va fi cununia civilă și cea religioasă. Doar că nu va fi petrecerea cea mare! Vom merge la primărie cu nașii, familia, prieteni apropiați, după vom merge la biserică. În sfârșit! În sfârșit voi ajunge în fața lui Dumnezeu și în fața primarului!”, a declarat Armin Nicoară, la Antena Stars.

Claudia Puican i-a dat ultimatumul lui Armin Nicoară! Tânăra vrea să ajungă cât mai repede la Starea Civilă
Social media

Armin Nicoară, la un pas de a rămâne fără parteneră

Armin Nicoară i-a făcut pe plac Claudiei Puican și a mers direct la Primărie. Însă, exact când tânăra se gândea că dorința o să îi fie îndeplinită a apărut o nouă problemă. Se pare că Armin Nicoară și-a pierdut certificatul de naștere, iar fără acest document nu poate face nimic. Așa că totul s-a mai amânat pentru câteva zile.

„M-a luat Claudia și m-a dus la primărie! A spus: Gata! A sosit timpul! Trebuie să ajungem să facem cununia civilă și cea religioasă! Doar că nu a fost așa cum a dorit ea. Trebuia să facem programare, nu se poate chiar așa, de pe o zi pe alta.

Am ajuns la primărie, doar că au fost mici probleme din partea mea. Eu mi-am pierdut certificatul de naștere. Nu a fost posibilitatea să programăm mai repede. Am ajuns acolo, au zis că dacă nu am certificatul de naștere, trebuie să fac altul.”, a mai spus Armin Nicoară.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro