Problema petardelor în anotimpul rece este bine cunoscută la noi în țară. Fiindcă nu a existat o lege clară, toată lumea putea cumpăra astfel de materiale pirotehnice de la orice colț de stradă.
Pe lângă faptul că existau și pericole, cum ar fi incendii cauzate de acestea, toate animalele erau disperate de oamenii care nu se mai opreau din aruncat pocnitori pe unde apucau.
Vor dispărea petardele de pe străzile din România
Ei bine, acest lucru se va schimba începând din această iarnă. Senatul României a adoptat tacit o Lege privind materialele pirotehnice din categoria P1. Din această categorie fac parte și petardele. Așadar, se pare că acestea vor putea fi comercializate doar de o anumită categorie de persoane. Nu vom mai vedea în fiecare parcare de super-market, sau la fiecare colț de stradă tarabe pline cu petarde.
Mai clar, este vorba despre modificarea și completarea Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Se va interzice comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice din categoria P1, din care fac parte și petardele.
Cine are voie să vândă astfel de materiale pirotehnice
Așadar, doar persoanele fizice specializate, cum ar fi artificieri, pirotehnicieni autorizați, sau persoane juridice autorizate în domeniu vor mai putea vinde petarde.
Persoanele care doresc să organizeze jocuri cu articole pirotehnice din categoria F2 trebuie să aibă o autorizație din partea primăriei și a inspectoratului de poliție județean. De asemenea, persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu vor putea deține și utiliza articole pirotehnice din categoria F1 și T1.
Cine nu respectă legea va face închisoare
De asemenea, organizarea de jocuri cu articole pirotehnice din categoriile F1, F3 și F4, ar putea fi permisă doar în anumite condiții. Mai clar, trebuie acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență, sau, dacă vorbim de municipiul București, și de avizul inspectoratului județean de poliție.
Cei care nu vor respecta această lege vor fi pedepsiți cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă contravențională.