Reclamă

Este cazul și unei asistente medicale de la Spitalul Județean din Focșani care a avut o atitudine absolut șocantă la adresa unei mame care a venit cu bebelușul la urgențe. Fiindcă a fost trezită din somn, asistenta s-a enervat foarte tare, ba chiar a înjurat familia respectivă. 

Mama a povestit pe Facebook întâmplarea neplăcută la Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon, Focșani. În jurul orei 5:20 dimineața, femeia a ajuns la spital cu bebelușa în vârstă de 11 luni, fiindcă avea febră foarte puternică. Inițial nu li s-a răspuns când au ciocănit la ușă. Ulterior, a ieșit asistenta care se vedea că fusese trezită din somn. 

„Îi găsește dracii numai la ora asta să vină!”

„Se uită la noi, închide ușa și spune următoarele, citez: “Să mi bag pu**, îi găsește dracii numai la ora asta să vină. Ferească Dumnezeu”. Inițial am crezut că nu aud bine, astfel i am răspuns nedumerită: “Poftim?!”, ea răspunzându-mi: “Ce poftim? Vă găsiți doar la ora asta să veniți.” „, a povestit mama pe Facebook. 

Bineînțeles că familia nu a acceptat comportamentul asistentei și i-a răspuns atitudinii femeii. Deranjată că tânăra familie a reacționat, asistenta i-a amenințat că va chema poliția. Când au vrut să plece de la spital, asistenta li s-a adresat: ”Ați venit să vadă doctorul copilul? Treceți dracului să-l vad”.  

Revoltător! Ce a pățit o femeie care s-a dus cu bebelușul său la UPU. Asistenta: Treceți dracului să-l văd!

„Treceți dracului să-l văd!”

Gardienii care păzeau spitalul nici măcar nu au reacționat. Așadar, comportamentul femeii era deja cunoscut printre angajații unității sanitare. 

În urma plângerii făcute de mama fetiței, conducerea spitalului a demarat o anchetă. În urma verificărilor s-a ajuns la concluzia că asistenta a avut o atitudine necorespunzătoare față de pacienți, motiv pentru care a fost concediată. 

Asistenta a fost concediată

Mai mult decât atât, asistenta mai fusese sancționată anterior, tot pentru o astfel de ieșire. Conducerea spitalului transmite că atitudinea necorespunzătoare și comportamentul nepoliticos față de pacienți constituie o abatere disciplinară gravă.  

Conducerea spitalului judeţean a subliniat că toleranţa unităţii faţă de cadrele medicale care manifestă astfel de comportamente faţă de pacienţi este zero. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro