Reclamă

Gabriela Cristea, prezentatoarea emisiunii „Mireasa- capriciile iubirii” a dezvăluit pe ce și-a cheltuit primii săi bani pe care i-a câștigat.

Vedeta de televiziune mărturisește că și-a câștigat primii bani de la o vârstă fragedă, ea având la acea vreme colaborare cu TVR. Din primii bani pe care i-a câștigat a „cotizat” pentru a cumpăra bicicleta familiei. După ce anii au trecut, iar câștigurile au devenit tot mai mari, Gabriela și-a cumpărat un televizor de care i-a fost foarte greu să se despartă.

Gabriela Cristea: „Am contribuit pe atunci la o parte din bicicleta familiei”

Sursa: Colaj Substanțial

„Eu am câștigat bani de foarte tânără, de pe la 11- 12 ani pentru că aveam colaborări cu Televiziunea Română, împreună cu cei de la școală.

Cred că am contribuit pe atunci la o parte din bicicleta familiei. Ulterior, când am intrat efectiv în pâine, am cumpărat un televizor de care mi-a fost extrem de greu să mă despart. Apoi au început cârpițele, că erau la mare modă, iar eu sufeream că nu am multe haine frumoase.” a declarat Gabriela Cristea pentru catine.ro

Încă de pe vremea când era un copil, Gabriela și-a dorit să devină persoană public. Iată că, visul său a devenit realitate, iar acum este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoarea tv de la noi din țară. Debutul său în lumea televiziunii s-a produs la 16 ani, iar modelul său de la acea vreme era Delia Budeanu.

„Îmi amintesc faptul că pe la 15-16 ani îmi doream foarte mult să ajung în televiziune. Îmi plăcea foarte mult Delia Budeanu. Aveam la mine în cameră un fotoliu pe care mă așezam picior peste picior, așa cum o vedeam pe Delia Budeanu la televizor. Apoi citeam din ziare. Asta m-a ajutat ulterior, pentru că atunci când am început lecțiile de dicție, nu am avut foarte mult de corectat.” a mărturisit vedeta pentru sursa citată anterior


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro