Reclamă

În urmă cu două decenii, Romeo Fantastick se numără printre artiștii extrem de apreciați de public, dar și foarte controversați. Anii au trecut, iar cântărețul de manele a decis să se retragă din lumina reflectoarelor. Cei-i drept, fanii nu l-au uitat nici acum și chiar unii dintre ei îi fredonează și acum melodiile. 

Romeo Fantastick, alături de Simona Braboveanu

De curând, manelistul s-a afișat alături de Simona Braboveanu, una dintre tinerele care au venit la „Puterea Dragostei”. Nu mică le-a fost mirarea, atunci când i-au văzut pe cei doi, în timp ce filmau un trend de pe TikTok.

Inevitabil, internauții s-au întrebat dacă este ceva între ei sau dacă, pur și simplu, este vorba de o postare care să le aducă aprecierea publicului.

@simonna_braboveanuInsta:simonna_braboveanu?

♬ sunet original – Alexutzu??

Nu este pentru prima dată când tânăra se afișează alături de un bărbat. În trecut, Simona Braboveanu și-a pus fanii pe jar, după ce a postat o fotografie, împreună cu un domn. Internauții s-au gândit imediat că este vorba despre o posibilă relație, dar zvonurile nu au fost infirmate sau confirmate.

Tot pe TikTok, tânăra s-a afișat împreună cu nimeni altul decât Iancu Sterp. La acel moment, internauții au luat cu asalt secțiunea de comentarii, atunci când i-au văzut pe cei doi într-un jacuzzi. În plus, și melodia pe care au dansat Simona Braboveanu și Iancu Sterp are un mesaj cel puțin subtil.

Într-un videoclip postat pe rețeaua socială, cei doi au încercat câteva mișcări de dans pe piesa „Ne-ar sta bine” a lui Tzancă Uraganu, ceea ce i-a trimis cu gândul pe internauți la o posibilă relație.

Nu de puține ori, tânăra a stârnit controverse în mediul online. La fel s-a întâmplat și în cadrul emisiunii „Puterea Dragostei”, unde publicul nu avea o părere prea bună despre machiajul strident și stilul vestimentar al tinerei.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro