Reclamă

Elena Udrea susține că mamele aflate în închisoare nu pot lua legătura cu copiii, nu îi pot vedea. Acest lucru duce la adevărate drame umane care pot avea efecte pe termen lung asupra copiilor, mai spune fostul ministru condamnat la închisoare cu executare.  

Elena Udrea, mesaj dur din închisoare

”Am o problemă cu modul în care principiul menţinerii legăturii cu familia este legiferat la noi. Legislaţia privind executarea pedepselor cu închisoarea este nu doar total ineficientă. România are unul dintre cele mai mari grade de recidivă din Europa, ci şi anacronică, ilogică, aberantă, în anumite prevederi, ce aduce la crearea unor adevărate drame umane, drame care nu aduc niciun beneficiu societăţii, doar distrug vieţi”, a scris pe Facebook Elena Udrea. 

În opinia acesteia, potrivit legii actuale, nu există nicio diferență între un om care a fost condamnat la închisoare pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii, și o mamă condamnată pentru furt din magazine, ori abuz în serviciu. De asemenea, Udrea spune că în ambele cazuri, vizitele se pot primi numai în condițiile în care se folosește un dispozitiv de protecție, adică un geam care separă mama de copil.  

Elena Udrea, mesaj dur din închisoare: Fostul ministru acuză că nu își poate vedea copilul

Ce o supără pe „blonda lui Băsescu”

Mai mult, probabilitatea de a ieși din penitenciar este la fel și pentru un bărbat care merge să bea o bere cu rudele sale ca și pentru o mamă care vrea să fie lângă copilul ei atunci când este ziua lui de naștere, sau când merge la grădiniță sau la școală  

”Păstrarea şi consolidarea relaţiilor cu familia, evident sunt importante pentru fiecare persoană care se află în închisoare. Dar cu atât mai mult trebuie ocrotită şi susţinută relaţia unui copil cu mama sa, când aceasta este obligată să lipsească o perioadă de timp de lângă copil. Legislaţia noastră nu are în vedere, în niciunul din aspectele pe care le tratează, situaţia copiilor al căror mame sunt în detenţie”, a mai scris Udrea.   

Elena Udrea este supărată și spune că în viziunea legiuitorului nostru nu există categoria de deținuți, mame, mame de copii mici. Aceasta este lipsa de înțelegere a rolului pedepselor raportat la societate. 

Fostul ministru reamintește că există un studiu din SUA conform căruia copiii ale căror mame sunt deținute rămân cu traume pentru tot restul vieții. Un procent uriaș dintre aceștia ajung, într-un final, să încalce legea și ei. 

Condamnarea Elenei Udrea    

Elena Udrea a fost condamnată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Înainte cu o zi de a se da sentința de către magistrați, Elena Udrea a plecat din țară. După ce a fost dată în urmărire internațională, aceasta a fost prinsă de către oamenii legii din Bulgaria, pe 7 aprilie.     

Avocatul acesteia susține că femeia nu a fugit din țară, ci se ducea în Grecia fiindcă avea o programare la o clinică de specialitate. Conform avocatului, Elena Udrea încerca să mai facă un copil. Din aprilie și până în prezent, fostul ministru al Dezvoltării a stat încarcerată într-o închisoare din Bulgaria. Acum, aceasta se află în România, într-un penitenciar de femei. În continuare Elena Udrea se chinuie să iasă din închisoare, acuzând că este ținută acolo ilegal.    


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro