Reclamă

F Charm sau Bogdan Florin Vlasceanu, pe numele său din buletin, s-a făcut remarcat încă de la începutul carierei cu pasiunea pentru muzică. Anii au trecut, dar recunoaște că nu regretă decizia de își urma visul, deși s-a specializat într-un alt domeniu. 

F Charm, pasionat de muzică de la 14 ani

Invitat în cadrul podcastului lui Radu Țibulcă, F Charm a vorbit și despre perioada mai puțin cunoscută fanilor, mai exact pe vremea când visa la celebritate. Totul a început pe vremea când era adolescent, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru muzică.

La 14 ani, artistul își dorea să devină cunoscut în industrie, iar de atunci s-a concentrat doar pe muzică. Chiar dacă F Charm a absolvit un colegiul medical și are o diplomă în acest domeniu, pasiunea pentru muzică a fost mult mai puternică.

F Charm, mărturisiri despre începuturile în muzică. Ce l-a determinat să își îndrepte atenția către rap. VIDEO
Facebook

Acesta a mărturisit că în perioada adolescenței a primit mai multe critici. Mulți dintre cei care îl știau nu înțelegeau de ce a ales să își schimbe stilul vestimentar. F Charm a mai povestit că încă de atunci, a reușit să iasă în evidență prin atitudinea sa nonconformistă.

Totuși, acest lucru nu a fost înțeles de cei care îl vedeau în cartier. Criticile nu au întârziat să apară. Nu doar oamenii care nu îl cunoșteau aveau o astfel de părere, ci și părinții săi.

„Începeam să port blugi largi, din aceea cu turul până jos. Toată lumea îmi spunea că mă îmbrac așa, dar oamenii nu sunt de condamnat, ei nu văzuseră până atunci așa ceva și cum mă vedeau pe mine chel, că mă rădeam singur în cap, nu aveam bani de frizer.

Luam un tricou de la un alt prieten și o pereche de pantaloni luați din SH și mă plimbam prin cartier. Părinții mei au avut un șoc, atunci când m-au văzut așa”, a mărturisit F Charm, în cadrul podcastului moderat de Radu Țibulcă.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro