În urmă cu mai bine de o lună, Narcisa Suciu a fost la doar un pas de tragedie. Aceasta a ajuns la spital pe ultima sută de metri, într-o situație critică. Vedeta avea apendicele perforat și că făcuse septicemie. Medicii au operat-o de urgență, iar artista a rămas multă vreme internată în spital. Cum se simte Narcisa Suciu acum?
În data de 18 iulie, după mai multe zile în care s-a simțit rău, Narcisa Suciu a ajuns la spital. Vedeta avea apendicele perforat și făcuse septicemie. A fost supusă unei intervenții, iar recuperarea a fost una miraculoasă. Se pare că vedeta este un om norocos, fapt confirmat și de medici. Pe lângă faptul că a reușit să ajungă la spital chiar în ultima clipă, aceasta a și reușit să se pună repede pe picioare.
„Mi se pare o minune, sincer. Și doctorul mi-a spus: Nu știu ce fel de corp ai. Și nu și-a explicat cum am venit pe picioare. Iar recuperarea s-a întâmplat foarte repede. (…) Cel mai important este faptul că operația a fost făcută pe cale laparascopică. Pentru că dacă m-aș fi dus oriunde în altă parte, ar fi trebuit să mă taie de sus în jos. Pentru că puroiul era întins din diafragmă până în jos, în capătul abdomenului.
Mi-a spus doctorul că nu era niciun loc fără puroi. Toată infecția era răspândită și în sânge și clar m-ar fi tăiat. Medicul a știut exact ce să-mi zică. Într-o zi în care m-am simțit rău m-a luat foarte tare și m-a întrebat de ce mă simt rău, că analizele sunt bune toate.”, a declarat Narcisa Suciu, potrivi spectacola.ro.
„Am stat la terapie intensivă”
După operație, Narcisa Suciu a fost internată la terapie intensivă. Vedeta a petrecut mai apoi 11 zile în spital, iar tratamentul primit a pus-o pe picioare. Acum artista s-a întors la viața sa și chiar dacă primele zile au fost destul de grele, lucrurile par că merg spre bine. Vedeta s-a recuperat și deja este, din nou, activă.
„Eu după operație am stat la terapie intensivă patru ore. După care m-am ridicat și am plecat în camera mea pe picioare. Eu fiind totuși în septicemie. Iar imediat de ziua următoare m-am ridicat și am plecat pe holurile de acolo. Pentru că trebuie să te ridici să te miști. Toată lumea de pe palierul acela se plimba pe hol.
În spital am stat 11 zile, iar când am venit acasă prima zi m-am simțit ok. Dar următoarele două zile am fost foarte obosită. Puneam capul jos și adormeam. Acum nu mai obosesc, am început să fac mișcare. Fac câte opt kilometri pe zi și nu mai obosesc deloc, mi se pare fantastic
Nu-mi vine să cred prin ce am trecut. Trebuie să vorbesc cu un terapeut despre asta. Pentru că eu sunt un om sănătos și nu înțeleg. Dar nu are legătură cu sănătatea, apendicul e ceva pe care nu-l poți controla. Dar vreau să vorbesc cu un terapeut. Pentru că nu vreau să se adâncească anumite lucruri.”, a mai spus Narcisa Suciu.